O nouă furtună ameninţă Europa. A făcut deja prăpăd în UK: Vântul a suflat cu 130 km/h, zeci de mii de case au rămas pe întuneric
Este stare de alertă la Budapesta, după ce Dunărea şi-a ieşit din matcă şi a inundat mai multe zone din capitala ungară. S-a întâmpat atât din cauza ploilor abundente, dar şi a vremii neobişnuit de calde din ultimele zile. Nivelul Dunării este în creştere şi în sectorul românesc al fluviului. La intrarea în ţară, în următoarele zile, debitul va fi dublu faţă de cel normal pentru începutul anului. Acum Furtuna Gerrit ameninţă Europa. A măturat deja Regatul Unit! Vântul a suflat cu 130 de kilometri pe oră, iar zeci de mii de case au rămas pe întuneric.
De Redactia Observator la 28.12.2023, 19:49Nivelul Dunării a atins cota de 6,98 de metri ieri după amiază. Mai multe debarcadere din centrul Budapestei au fost deja inundate, în timp ce digurile inferioare din Pesta şi Buda au fost închise traficului. Asta nu înseamnă că nu au existat mulţi curioşi care au insistat să-şi facă selfie-uri, în ciuda pericolului evident.
Stare de alertă la Budapesta
Localnic: Stăm lângă cel mai mare râu al Europei, care poate genera inundaţii-fulger pe timp de vară, fără să băgăm chiar de seamă. Dar acum vremea a provocat o topire a zăpezii şi avem parte de un timp de iarnă.
Mulţi dintre localnici nu mai au acum unde să facă Revelionul.
- Aterizare cu emoţii pe aeroportul Heathrow din Londra, din cauza furtunii Geerit. Pilotul a reuşit cu greu să...
- Cel puţin 25 de brazi doborâţi pe DN 13B în Harghita, din cauza vântului puternic. Drumarii, nevoiţi să...
- Inundaţii în Budapesta după ce Dunărea a atins un nivel record de 7 metri. Imagini spectaculoase de pe străzile...
Localnic: Mie şi prietenilor mei ne place să venim aici să petrecem. Şi toate locurile noastre preferate sunt acum inundate.
Este pentru prima dată în ultimii 10 ani când nivelul Dunării trece de 6 metri la Budapesta. De vină, vremea capricioasă din ultimele săptămâni. Mai întâi furtuna Pia a adus multă ploaie şi zăpadă înainte de Crăciun, iar acum temperaturile de 12-13 gradin din ultimele zile au topit brusc zăpada chiar și în munți, la 2.000 de metri altitudine.
Acum, o nouă furtună ameninţă Europa. Gerrit a lovit Marea Britanie cu puterea unui uragan. Vijelia a atins 130 de kilometri pe oră, iar 200 de alerte de inundaţii au fost anunțate în toată ţara. Peste 14 mii de familii își petrec sărbătorile pe întuneric după ce stâlpii de curent au doborâţi de vântul puternic. Şi traficul aerian a fost puternic afectat, iar unii pasageri au trecut prin clipe de teroare. În Bristol, din cauza vântului, un avion a reușit să aterizeze de-abia din a 3-a încercare.
Marea Britanie, măturată de o furtună puternică
Pe aeroportul Heathrow din Londra, un avion a fost zguduit puternic de furtuna Gerrit. 18 curse interne au fost anulate. Cel mai grav afectat a fost însă traficul feroviar. La King's Cross, cea mai mare staţie din Londra, sute de oameni așteaptă trenul care-i va duce acasă pentru seara de Anul Nou. Dar întârzierile cresc însă de la o oră la alta, din cauză că mersul trenurilor a fost perturbat de copacii căzuți pe șine. În schimb, regiunea Manchester a fost afectată de un fenomen rar. O tornadă a măturat totul în cale, iar în orașele aflate în apropierea coastei domneşte o imagine dezolantă.
Localnic: Tocmai mă aşezasem în pat, când am auzit zgomotul, acest vuiet, care a devenit din ce în ce mai tare. Şi au urmat practic 30 de secunde de haos. La final, am ridicat jaluzelele şi am văzut coşurile de gunoi purtate de vânt.
Drumurile sunt închise, acoperişurile distruse, iar maşinile sunt strivite de copacii prăbuşiţi. Anul nou va prinde sute de familii pe drumuri. În total, peste 100 de case au fost avariate.
Situaţia este critică inclusiv pe continent. Furtuna Gerrit a ajuns în Germania şi a inundat zeci de regiuni deja puternic afectate anterior de Furtuna Pia. În apropierea orașului Bremen, un dig a fost rupt de torente.
Peste 300 de oameni au fost nevoiţi să-şi abandoneze locuinţele, după ce apa le-a ajuns până la genunchi. Nu au rămas pe drumuri. Unii s-au mutat temporar la rude, în timp ce alţii au ajuns în centrele puse la dispoziţie de pompieri.