Observator » Evenimente » Cel puţin 25 de brazi doborâţi pe DN 13B în Harghita, din cauza vântului puternic. Drumarii, nevoiţi să părăsească zona din cauza pericolului

Video Cel puţin 25 de brazi doborâţi pe DN 13B în Harghita, din cauza vântului puternic. Drumarii, nevoiţi să părăsească zona din cauza pericolului

Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 27.12.2023, 14:01 | Modificat la 27.12.2023, 14:12

A fost dezastru azi noapte în satul Bucin din judeţul Harghita. O furtună puternică a pus la pământ cel puţin 25 de arbori, iar traficul a fost oprit pe timpul nopţii.

Cel mai rău a fost pe DN 13 B, între Praid şi Gheorghieni.

”DN 13B, km 0 la 47, din cauza vântului puternic sunt copaci căzuţi şi tot cad copaci pe carosabil. S-a luat hotărârea să se închidă circulaţia, de la ora 0:00”, anunţa încă de luni seară, DRDP Braşov. Sursa citată a precizat că, între km 25-31 au căzut 23 de brazi.

Vântul puternic a doborât copac după copac, direct pe carosabil, iar drumarii au fost nevoiţi să părăsească zona din cauza pericolului. Abia de dimineaţă s-a putut interveni în zonă şi, după degajarea drumului, traficul a fost redeschis.

Articolul continuă după reclamă