Antena LIVE

Curs valutar

Aer polar deasupra României. Temperaturile au scăzut brusc, vin ploi și vijelii

Ne aşteaptă un weekend de toamnă, cu ploi torenţiale şi frig. Iar duminică un ciclon format în Marea Neagră va lovi litoralul. La munte, în mijlocul lunii iulie, peisajul este de iarnă, a nins, iar temperaturile au coborât până la pragul îngheţului.

De la 13.07.2019, 09:03
WhatsApp
Vezi și:

Ne aşteaptă un weekend de toamnă, cu ploi torenţiale şi frig. Iar duminică un ciclon format în Marea Neagră va lovi litoralul. La munte, în mijlocul lunii iulie, peisajul este de iarnă, a nins, iar temperaturile au coborât până la pragul îngheţului.

Zăpadă ca în prag de iarnă la 2.500 de metri altitudine, în munţii Bucegi. A nins şi la Bâlea Lac, unde s-a înregistrat minus un grad. Asta în condiţiile în care temperatura medie pentru luna iulie este de 22 de grade Celsius.

Turiştii au fost surprinşi să vadă că peste stratul de zăpadă rămas din iarnă s-a depus unul nou.

Valul de aer rece a cuprins toată ţara. La Miercurea Ciuc, oamenii sunt îmbrăcaţi de toamnă, cu veste, geci şi căciuli pe cap.

Dacă, în alţi ani, la mijlocul lui Cuptor veneau alerte de caniculă, acum ne pregătim hainele groase.

Ceea ce se întâmplă zilele acestea este rezultatul încălzirii globale, avertizează climatologii. Vremea se schimbă pe tot globul, iar în Europa vara vine cu furtuni puternice, ca cea care a devastat Grecia, dar şi cu temperaturi scăzute, ca în România.

Aer polar deasupra României, se anunță vreme rea

La noi va fi un weekend dominat de ploi şi vijelii. Le vom simţi chiar de azi, la început în partea de vest, apoi în toată ţara. Din nordul continentului vine un aer polar, care va traversa România, Bulgaria şi se va opri tot în Grecia. Iar deasupra Mării Neagre se va forma un ciclon.

Duminică şi luni, pe lângă răcirea considerabilă, vom avea şi furtuni, la munte, atenţie mare, viituri, la mare, la fel o scădere de temperatură - Roxana Bojariu, climatolog

Pe litoral, turiştii stau pe plajă acoperiţi cu prosoape pentru a se proteja de vântul puternic. Sunt 22 de grade în aer, iar apa mării s-a răcit brusc, din cauza curenţilor. Are doar 18 grade, faţă de 27 săptămâna trecută.

Prognozele europene arată că vremea se va îndrepta abia spre sfârşitul săptămânii viitoare.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

aer polar vremea romania ploi litoral
Întrebarea zilei
Aţi ieşit la lopată în aceste zile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza. Când scăpăm de ninsori și...
Fanatik.ro
Publicat 19.02.2025
Povestea cu mineralele Ucrainei: O superafacere în stil colonial sau o capcană...
spotmedia.ro
Publicat 19.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Ce a pățit acest tânăr, după ce a adormit așa în avion. Cum s-a răzbunat...
Gandul
Publicat 19.02.2025
S-au înțeles Putin și cu Trump pentru susținerea lui Georgescu? „O abordare...
Adevărul
Publicat 19.02.2025
Cristina Ciobănașu, detalii neașteptate despre relația cu Alex Mureșan: „Nu...
A1
Publicat 19.02.2025
Horoscopul zilei de 20 februarie 2025. Berbecii au nevoie de timp pentru ei. Află...
CaTine
Publicat 19.02.2025
„Locul acesta a devenit acasă”. Andrei Perneș de la Mireasa, ultimul mesaj...
spynews.ro
Publicat 19.02.2025
Giovanni Becali nu-l uită pe Chivu: „M-a trădat și urăsc asta”. A...
GSP
Publicat 18.02.2025
Cum să crești ghimbir acasă? Simplu, accesibil și perfect pentru orice...
Click.ro
Publicat 19.02.2025
Asteroidul care „poate distruge orașe” are șanse de 1 la 32 să se izbească...
Useit
Publicat 19.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Tudor Chirilă, reacție dură după mesajul lui Elon Musk despre Călin...
libertatea.ro
Publicat 18.02.2025
Doechii a negat acuzațiile de playback la Premiile Grammy 2025: „Aveam...
ZU
Publicat 19.02.2025
De ce sunt castraveții ambalați în folie de plastic. Motivele la care nu te-ai...
Hello taste
Publicat 17.02.2025
Cum să alegi primul instrument muzical pentru copilul tău
Deparinti
Publicat 19.02.2025
Soția lui Cenk Torun divorțează de celebrul actor. Motivul din spatele deciziei...
Happy
Publicat 19.02.2025
Probleme pentru Lidia Buble! Ce a pățit celebra artistă: „Mi se pare...
BZI
Publicat 19.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Diferența dintre tipurile de gripă A, B și C. Care este mai grav?
Medicool
Publicat 19.02.2025