România, împărțită în două extreme. O zonă a fost acoperită de gheaţă în doar câteva minute, alta "fierbe" din cauza căldurii
România este, în acelaşi timp, sub avertizare de furtuni puternice şi temperaturi extreme. În plus, ne aşteptăm şi la depuneri consistente de praf saharian! Jumătatea vestică a ţării se află sub cod galben de vijelii. În Arad sau Timiş, ploile au făcut deja prăpăd, iar pe Transalpina a căzut grindină aproape o oră. În sud, în schimb, nu scăpăm de caniculă.
De Redactia Observator la 26.06.2024, 19:42În doar câteva minute, un covor gros de gheaţă a acoperit Transalpina. Turiştii s-au adăpostit sub copertine sau în maşini până a trecut furtuna cu grindină.
În Arad, o vijelie a inundat străzile.
"Mica Veneţie! Na, uite acolo!", se aude pe o filmare.
Oamenii s-au trezit cu maşinile în mijlocul şuvoaielor, după ce canalizarea nu a mai făcut faţă potopului.
- Stare de dezastru într-un stat american devastat de inundaţii mortale. Sute de oameni au fost nevoiţi să-şi...
- Jumătate de țară intră de la ora 14.00 sub avertizare cod galben de ploi torențiale şi vijelii. În București...
- Capitala şi 8 judeţe se află, duminică, sub avertizare cod roşu de caniculă. În sudul ţării vor fi aproape...
Vijeliile au făcut prăpăd în mai multe zone din țară
În urma furtunii, tramvaiele au rămas blocate pe şine. Iar mai multe autoturisme au fost distruse de copacii rupţi de vântul puternic.
A plouat şi cu mesaje Ro-alert. 16 localităţi din judeţ au fost sub cod portocaliu de vijelii, iar cantitatea de precipitaţii a depăşit 30 de litri pe metru pătrat.
În total, au fost emise aproape 20 de avertizări de vreme rea pentru vestul ţării. Mai bine de jumătate au fost de cod portocaliu.
Până mâine, un nou cod galben vizează 10 judeţe din Banat, Crişana, vestul Transilvaniei şi Olteniei. Sunt aşteptate ploi torenţiale, cu rafale de vânt de până la 70 de kilometri pe oră.
La Lugoj, vijelia a fost atât de puternică încât un camion a fost răsturnat în timp ce era staţionat într-o parcare.
"Ploile vor fi destul de intense prin partea de vest, atât azi cât şi mâine. Izolat, cum am văzut şi seara trecută la Arad, pot fi fenomene de 10, 20 de minute care să fie mai intense. Vorbim şi de grindină. Şi, bineînţeles, de ploi torenţiale care în oraşele mari să ducă la inundaţii rapide", spune Robert Manta, meteorolog ANM.
Precipitaţiile vor aduce la sol şi particule de praf saharian, după ce un nou val de aer de origine nord-africană a ajuns de astăzi deasupra regiunilor vestice. În timp ce în sud, canicula se intensifică. Weekendul vine cu un val de aer irespirabil.
Valurile intense de caniculă şi vijeliile puternice au făcut din prima lună de vară o lună a extremelor, care a adus aproape zilnic noi recorduri termice. Iunie 2024 a adus cel mai lung val de căldură din istorie, cu zile în şir în care temperaturile nu au scăzut sub 33, 34 de grade Celsius, în special în sudul ţării.