Antena LIVE

Vremea 11 noiembrie. Temperaturile încep să scadă în aproape toată ţara. Nu scăpăm de ploi, la munte posibil ninsori

Vremea începe să se răcească în cea mai mare parte a ţării şi va ploua local. La munte, va fi lapoviţă şi ninsoare. Iată prognoza meteo pentru 11 noiembrie. 

De la 10.11.2022, 15:44
Galerie (4)
Vremea 11 noiembrie.

La noapte, cerul va fi mai mult noros şi va ploua local în sudul, centrul şi nord-estul ţării şi pe spaţii mici în rest. La altitudini de peste 1500 m, trecãtor, vor fi şi precipitaţii sub formã de lapoviţã şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri la munte, în special în zona montanã înaltã a Carpaţilor Meridionali şi de Curburã, unde la rafalã se vor depãşi viteze de 50...60 km/h. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 3 şi 10 grade. Pe arii restrânse va fi ceaţã.

Vremea 11 noiembrie în ţară

Vremea se va rãci în sudul şi estul ţãrii, unde cerul va fi mai mult noros şi local va ploua. În celelalte regiuni valorile termice vor scãdea uşor, înnorãrile vor fi temporare, iar ploile se vor semnala doar izolat, în prima parte a intervalului. La altitudini de peste 1800 m vor fi şi precipitaţii sub formã de lapoviţã şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri în zona montanã înaltã a Carpaţilor Meridionali şi de Curburã, iar pe parcursul zilei, pe alocuri şi la viteze mai mici şi în Moldova, Muntenia şi Dobrogea. Temperaturile maxime se vor încadra între 9 şi 18 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -3 grade în estul Transilvaniei şi 11 grade pe litoral. Dimineaţa şi mai ales noaptea, pe suprafeţe mici va fi ceaţã.

Vremea 11 noiembrie în Capitală

Pe acelaşi subiect

La noapte, cerul va avea înnorãri şi va ploua, cu o probabilitate mai mare în a doua parte a intervalului. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura minimã va fi de 5...8 grade. Vor fi condiţii de ceaţã.

Vremea se va rãci, cerul va fi mai mult noros şi temporar va ploua, cu o probabilitate mai mare pe parcursul zilei. Vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximã se va situa în jurul valorii de 12 grade, iar cea minimã va fi de 6...9 grade.

Vremea 11 noiembrie la munte

Cerul va avea înnorãri şi va ploua local în masivele sudice şi izolat în rest. La altitudini de peste 1800 m vor fi şi precipitaţii sub formã de lapoviţã şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri în zona montanã înaltã a Carpaţilor Meridionali şi de Curburã. Valorile termice vor fi în scãdere faţã de intervalul anterior.

Ți-a plăcut acest articol?

vremea prognoza meteo
Întrebarea zilei
Sunteți de acord ca evazioniștii sub 1 milion de euro să scape de închisoare dacă dau banii înapoi?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Fabrica din România unde se construiesc tunuri pentru armatele lumii. Producția...
Fanatik.ro
Publicat 10.05.2024
Castelul spectaculos din România de care s-a ales praful. Era o bijuterie...
Fanatik.ro
Publicat 10.05.2024
Unul din 24 de locuitori din New York este acum milionar
spotmedia.ro
Publicat 10.05.2024
PRIMELE IMAGINI | Florin Piersic a ajuns cu ambulanța la Spitalul „Foișor” /...
Gandul
Publicat 09.05.2024
Mitul locuințelor accesibile din România, spulberat. Economist: „Avem dobânda...
Adevărul
Publicat 10.05.2024
Mesaje de Izvorul Tămăduirii 2024. Ce să le transmiți celor dragi în această...
A1
Publicat 10.05.2024
Horoscopul zilei de 12 mai 2024. Berbecii au conflicte în relația de cuplu....
CaTine
Publicat 11.05.2024
Carmen Harra, mesaj după ce starea lui Florin Piersic s-a înrăutățit! Ce a...
spynews.ro
Publicat 10.05.2024
Valentin Ceaușescu, apariție rară la petrecerea Stelei » Cum arată acum fiul...
GSP
Publicat 08.05.2024
Aeroportul din România de unde avioanele zboară aproape goale. Deși s-a...
Click.ro
Publicat 09.05.2024
Microsoft a lansat un program AI de spionaj. Va fi folosit de serviciile secrete
Useit
Publicat 11.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Ce a scris Florin Piersic junior în timp ce tatăl său este în spital. Mesajul...
Redacţia.ro
Publicat 09.05.2024
VIDEO. „Am și eu interlopii mei aici!” Cum i s-a dus vestea olteanului...
libertatea.ro
Publicat 10.05.2024
Lucien Laviscount a vorbit despre Shakira: „Este una dintre cele mai frumoase...
ZU
Publicat 11.05.2024
Tort cu mousse de ciocolată amăruie și mousse de căpșuni
Hello taste
Publicat 11.05.2024
Cum să-i vorbești copilului despre substanțele interzise
Deparinti
Publicat 11.05.2024
Parlamentul vrea să schimbe legea RCA. Cum ar putea afecta despăgubirile...
ziare.com
Publicat 09.05.2024
Mahassine Merabet a câștigat un premiu important petnru rolul său în serialul...
Happy
Publicat 10.05.2024
Proprietățile medicinale ale sucului de cireșe. Ce efecte produce în organism
Medicool
Publicat 11.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024