Vremea 24 noiembrie. Prognoza meteo anunţă creşterea temperaturilor
Vremea pe 24 noiembrie marchează o încălzire în marea parte a ţării. O excepţie va fi regiunea estică, unde temperaturile rămân negative, transmite prognoza meteo. În Bucureşti, în cursul zilei, termometrele urcă la 6 grade.
De Redactia Observator la 23.11.2018, 15:37Vremea pe 24 noiembrie marchează o încălzire în marea parte a ţării. O excepţie va fi regiunea estică, unde temperaturile rămân negative, transmite prognoza meteo. În Bucureşti, în cursul zilei, termometrele urcă la 6 grade.
NOAPTEA DE VINERI SPRE SÂMBĂTĂ: Valorile termice vor fi preponderent negative în jumătatea de est a ţării, astfel că vor caracteriza o vreme rece, chiar deosebit de rece în Moldova şi Dobrogea. În restul teritoriului se vor situa în jurul mediilor multianuale specifice perioadei. Cu totul izolat se vor semnala ploi slabe sau burniţă şi depuneri de polei. Temperaturile minime vor fi cuprinse între -6 şi 4 grade.
Vremea 24 noiembrie în ţară
Sâmbătă, vremea se va încălzi uşor în toate regiunile, dar cu toate acestea în Moldova va fi în continuare cu mult mai rece decât în mod normal pentru această perioadă, iar mai ales dimineaţa şi noaptea şi în Muntenia, Oltenia şi Dobrogea. Cerul va avea înnorări şi se vor semnala ploi slabe pe arii restrânse în nord-vestul, nordul şi centrul ţării şi doar izolat în rest. Punctiform vor fi condiţii de polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe crestele montane. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 0 şi 10 grade, iar cele minime între -5 şi 5 grade, uşor mai ridicate în Dealurile de Vest. În zonele joase de relief, dimineaţa şi cu precădere pe parcursul nopţii, local va fi ceaţă.
Duminică sunt temperaturi în creştere
Vremea va continua să se încălzească uşor, astfel încât valorile termice se vor situa peste mediile multianuale specifice datei în regiunile intracarpatice şi în jurul acestora în restul teritoriului. Cerul se va înnora treptat, iar mai ales spre seară şi noaptea va ploua în jumătatea de nord-vest a ţării şi pe arii restrânse în rest. Izolat, în Moldova şi la munte, vor fi condiţii de polei. Prognoza meteo estimează că temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 3 şi 15 grade, iar cele minime între -3 şi 10 grade.
Prognoza meteo pentru Bucureşti pe 24 noiembrie
În Capitală, potrivit ANM, cerul va avea înnorări în prima parte a intervalului, dar va deveni variabil. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 4...6 grade, iar cea minimă de -2...0 grade. Dimineaţa, dar mai ales noaptea vor fi condiţii de ceaţă. Presiunea atmosferica va fi în scădere.
Cum va fi sâmbătă la munte
Vremea se va încălzi uşor. Cerul va avea înnorări şi pe arii restrânse se vor semnala ploi slabe. Punctiform vor fi condiţii de polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe creste.
Observator - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și