Vremea 27 mai. Instabilitate atmosferică în jumătate de ţară, valorile termice se vor situa în jurul celor normale
Vremea va continua să fie instabilă în sudul, centrul şi estul ţării. Izolat va cădea grindină. În celelalte zone, ploile sunt slabe şi pe arii restrânse.
De Monica Palade la 26.05.2021, 16:35La noapte
În sudul, estul şi parţial în centrul ţării vremea va fi instabilă; vor fi înnorări temporar accentuate, averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi condiţii de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 15...20 l/mp, iar în Oltenia, vestul Munteniei şi în zona Carpaţilor Meridionali 30 l/mp. În restul teritoriului cerul va fi variabil şi doar izolat se vor semnala ploi de scurtă durată. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 7 şi 16 grade.
Vremea 27 mai în ţară
Valorile termice se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă, dar în sudul, centrul şi estul ţării vremea va fi în general instabilă. În sudul Banatului, Oltenia, Transilvania, în cea mai mare parte a Munteniei şi în jumătatea de nord a Moldovei, precum şi în Carpaţii Meridionali şi Orientali, vor fi înnorări temporar accentuate şi se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, ce vor lua şi aspect de vijelie.
Izolat va cădea grindinã, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 20...30 l/mp şi, izolat, îndeosebi în sud-vest şi centru 40...50 l/mp. În regiunile vestice şi nord-vestice, precum şi în sud-estul extrem, cerul va fi variabil, iar ploi slabe vor fi posibile pe arii restrânse. Temperaturile maxime se vor încadra între 20 şi 26 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 8 şi 17 grade. Presiunea atmosferică va scădea uşor.
Vremea 27 mai în Capitală
La noapte, vremea va fi în general instabilă. Cerul va avea înnorări temporar accentuate şi se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se pot înregistra cantităţi de apă de peste 10 l/mp. Temperatura minimă va fi de 14...15 grade.
Joi, vremea va fi instabilă şi se va răcori. Cerul va avea înnorări temporar accentuate şi, mai ales în primele ore ale zilei şi din nou spre seară şi noaptea, se vor semnala averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în timpul ploilor. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 24 de grade, iar cea minimă va fi de 14...15 grade. Presiunea atmosferică va scădea uşor.
Vremea 27 mai pe litoral
Vremea va fi normală termic şi uşor instabilă. Cerul va fi temporar noros şi vor fi condiţii pentru averse slabe şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări după-amiaza. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 20 şi 22 de grade, iar cele minime între 14 şi 17 grade.
Temperatura apei mării va avea valori de 16 ... 18 grade.
Vremea 27 mai la munte
Vremea va fi în general instabilă. Vor fi înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului în Munţii Banatului în Carpaţii Meridionali şi Orientali şi pe suprafeţe mai mici în restul zonei montane. Pe alocuri, în intervale scurte de timp sau prin cumulare, cantităţile de apă vor depãşi 25...35 l/mp şi, izolat 50 l/mp îndeosebi în Carpaţii Meridionali. Izolat va cădea grindină. Valorile termice vor fi comparabile cu cele din intervalul precedent.
Cu o experienţă în presă de peste 20 de ani, s-a alăturat echipei observatornews.ro în luna ianuarie 2021. ...
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și