Vremea 27 martie 2023. Temperaturile rămân ridicate, însă sunt așteptate ploi, descărcări electrice şi posibil grindină
Vremea în România. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru ziua de luni, 27 martie 2023.
De Redactia Observator la 26.03.2023, 15:02Vremea se va menţine caldă în sud-estul ţării, dar în rest valorile termice vor fi în scădere, chiar accentuată în vest şi nord-vest. Cerul va avea înnorări, iar aria precipitaţiilor va cuprinde toate regiunile. Vor fi ploi, ce vor avea şi caracter de aversă, iar în Muntenia, Dobrogea şi sudul Moldovei se vor semnala descărcări electrice şi posibil grindină.
La munte, ziua vor fi ploi şi la altitudini mari ninsori sau lapoviţă, dar treptat vor predomina ninsorile, iar pe parcursul nopţii precipitaţiile vor deveni mixte şi în zonele mai joase de relief, cu precădere din nordul şi centrul teritoriului. Local, cantităţile de apă vor depăşi 15...20 l/mp îndeosebi la munte.
Vântul va prezenta intensificări în cea mai mare parte a ţării, în general cu viteze de 50...70 km/h, iar la munte, în special în zona înaltă va sufla tare, cu rafale de peste 90...100 km/h, viscolind ninsoarea şi determinând scăderea vizibilităţii în a doua parte a intervalului.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 8 şi 23 de grade, iar cele minime se vor situa în general între -2 şi 7 grade. Spre sfârşitul intervalului se va produce brumă, pe arii restrânse, în zona intracarpatică.
Prognoza meteo București
Vremea se va menţine caldă pentru această dată, dar va deveni instabilă. Cerul va prezenta înnorări, temporar accentuate mai ales spre seară când vor fi averse, posibil însoţite de descărcări electrice şi intensificări ale vântului.
Temperatura maximă se va va situa în jurul valorii de 19 grade, iar cea minimă va fi de 4...6 grade.
Vremea la munte
Cerul va avea înnorări, ziua vor fi ploi şi la altitudini mari ninsori sau lapoviţă, dar treptat vor predomina ninsorile. Local, cantităţile de apă vor depăşi 15...25 l/mp.
Vântul va prezenta intensificări, îndeosebi în zona înaltă va sufla tare cu rafale de peste 90...100 km/h, viscolind ninsoarea şi determinând scăderea vizibilităţii în a doua parte a intervalului. Regimul termic diurn va fi comparabil cu cel din ziua precedentă, însă noaptea se va răci accentuat.
Cum va fi vremea în Europa
În sud-vestul şi nord-vestul Europei şi în extremitatea sud-estică şi de nord, vremea va fi în general frumoasă, iar cerul va fi variabil. În restul continentului, vor fi înnorări şi local precipitaţii sub formă de ploaie, iar în regiunile centrale, în cele învecinate Mării Baltice şi în zonele de munte şi lapoviţă şi ninsoare.
În ţările central-sud-estice şi în cele învecinate bazinului central al Mării Mediterane, ploile vor fi şi sub formă de aversă, vor fi însoţite de descărcări electrice, iar pe arii restrânse cantităţile de apă vor fi însemnate. Vântul va avea intensificări în sudul, sud-estul şi centrul Europei, local în nord şi izolat în rest.
Temperaturile vor marca o scădere faţă de ziua precedentă în nordul, centrul şi vestul continentului, iar în rest, nu se vor modifica semnificativ.