Antena LIVE

Curs valutar

Vremea 8 - 21 noiembrie 2021. ANM a publicat prognoza pentru următoarele două săptămâni

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni, intervalul 8 - 21 noiembrie 2021. Potrivit specialiștilor, valorile în termometre urmează să coboare în România, odată cu pătrunderea pe teritoriul țării noastre a unei mase de aer mai rece.

De la 08.11.2021, 19:18
WhatsApp
Vremea 8 - 21 noiembrie 2021. ANM a publicat prognoza pentru următoarele două săptămâni Observator

Meteorologii ANM au emis, luni, prognoza pe următoarele două săptămâni.

Un val de aer mai rece va cuprinde treptat mare parte din ţară.

"Pe parcursul acestei săptămâni, cel mai frig va fi în Moldova, Maramureş, Transilvania şi zonele de munte. În zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali vor predomina ninsorile. Vântul va avea intensificãri cu viteze de 70...80 km/h pe crestele Carpaţilor Meridionali şi de Curburã şi în general de 45...55 km/h în est şi sud-est. Regimul termic se va încadra între 6 şi 13 grade, iar vântul va accentua sezaţia de răcoare", a explicat Oscar Stanciu, redactor meteo Observator.

Vremea în Banat

Pe acelaşi subiect

În intervalul 8 – 12 noiembrie, media temperaturilor maxime va fi de 11...12 grade, iar cea a minimelor va coborî de la 7 la 2 grade. Finalul primei săptămâni va aduce și temperaturile maxime la valori sub cele normale, prin medii de 8 ...9 grade, în timp ce minimele nocturne vor fi de 1...2 grade, în medie. A doua săptămână se va caracteriza prin valori termice ușor sub cele normale pentru a doua jumătate a lunii noiembrie, astfel încât, cu mici variații de la o zi la alta, media temperaturilor maxime va fi în jurul a 10 grade, iar cea a minimelor de 2...3 grade. Va ploua moderat cantitativ în intervalul 7 – 9 noiembrie, când izolat vor fi și cantități de apă însemnate. Ulterior, probabilitatea pentru ploi va fi în creștere după data de 17 noiembrie.

Prognoza meteo în Crișana

În intervalul 8 – 12 noiembrie, media temperaturilor maxime va fi de 11...12 grade, iar cea a minimelor va coborî de la 7 la 1...2 grade. Finalul primei săptămâni va aduce și temperaturile maxime la valori sub cele normale, prin medii de 8 ...9 grade, în timp ce minimele nocturne vor fi în medie aceleași. A doua săptămână se va caracteriza prin valori termice ușor mai scăzute decât cele normale pentru a doua jumătate a lunii noiembrie, astfel încât, cu mici variații de la o zi la alta, media temperaturilor maxime va fi de 8...9 grade, iar cea a minimelor în jurul a 2 grade. Va ploua în intervalul 7 – 9 noiembrie, când local vor fi posibile și cantități de apă însemnate. Ulterior, probabilitatea pentru ploi va fi în creștere după data de 17 noiembrie.

Vremea în Transilvania

Vremea se va răci în intervalul 8 – 11 noiembrie, când media temperaturilor maxime va scădea de la 12 la 9...10 grade, iar cea a minimelor de la 6 la -3 grade. Între 12 și 15 noiembrie, și temperaturile maxime vor ajunge la valori sub cele normale, cu medii de 7 ...8 grade, în timp ce minimele nocturne vor fi în medie aceleași. A doua săptămână se va caracteriza prin valori termice ușor mai scăzute decât cele normale pentru a doua jumătate a lunii noiembrie, astfel încât, cu mici variații de la o zi la alta, media temperaturilor maxime va fi de 6...7 grade, iar cea a minimelor în jurul a -2 grade. Temporar va ploua în intervalul 7 – 10 noiembrie, când local vor fi și cantități de apă mai însemnate. Ulterior, probabilitatea pentru ploi va fi în creștere în a doua parte a celei de-a doua săptămâni.

Prognoza meteo Maramureș

În intervalul 8 - 12 noiembrie, maximele termice se vor situa, în medie, în jurul a 11 grade, iar media minimelor va scădea de la 7 la -1...0 grade. Între 12 și 16 noiembrie și temperaturile maxime vor ajunge la valori sub cele normale, cu medii în jurul a 7 grade, în timp ce minimele nocturne vor fi în continuare, în medie, ușor sub 0 grade. Până la finalul celei de-a doua săptămâni se vor înregistra valori termice ușor mai scăzute decât cele normale pentru a doua jumătate a lunii noiembrie, astfel încât, cu mici variații de la o zi la alta, media temperaturilor maxime va fi de 6...7 grade, iar cea a minimelor în jurul a 0 grade. Temporar va ploua în intervalul 7 – 9 noiembrie, când pe alocuri vor fi și cantități de apă mai însemnate. Ulterior, probabilitatea pentru ploi va fi în creștere după data de 17 noiembrie.

Vremea în Moldova

În primele 3 zile ale intervalului și la nivelul acestei regiuni temperaturile vor fi în scădere, de la o medie de 13 la 7 grade pentru maxime și de la 7 la -1 grad pentru minime. Vremea va fi în ușoară încălzire în perioada 11 – 13 noiembrie când media temperaturilor maxime va fi de 9...11 grade, iar cea a minimelor va crește de la -2 la 2 grade. Ulterior, cu mici variații de la o zi la alta, valorile termice vor fi ușor sub cele normale astfel că, până la finalul celei de-a doua săptămâni, se vor înregistra medii ale maximelor de 6...8 grade, iar cele ale minimelor vor fi apropiate de 0 grade. Se vor semnala ploi în general slabe în intervalul 7-10 noiembrie, dar apoi regimul pluviometric se va menține deficitar, chiar dacă izolat și trecător pot fi precipitații slabe.

Prognoza meteo Dobrogea

Valorile termice vor fi în scădere până în 10 -11 noiembrie, când media maximelor va fi în jurul a 7 grade, iar cea a minimelor, 1...3 grade. Vremea se va încălzi ușor pe 12 și 13 noiembrie, devenind apropiată de normalul termic cu medii de 11...12 grade la maxime și 3...5 grade la minime. În cursul celei de-a doua săptămâni se vor înregistra medii ale temperaturilor maxime de 9...11 grade și ale minimelor de 2...4 grade, caracterizând o vreme ușor mai rece decât în mod normal. Regimul pluviometric se va menține deficitar, cu ploi în general slabe în intervalul 8-10 noiembrie și posibil după data de 17 noiembrie.

Vremea în Muntenia

Valorile termice vor fi în scădere până pe 10 noiembrie, când media maximelor va fi în jurul a 8 grade, iar cea a minimelor 2...3 grade. Temperaturile maxime vor crește ușor pe 12 și 13 noiembrie, devenind apropiate de normalul termic cu medii de 11...12 grade, dar cele minime vor fi în continuare scăzute, 0...2 grade, în medie. În cursul celei de-a doua săptămâni se vor înregistra medii ale temperaturilor maxime de 8...10 grade și ale minimelor de 1...3 grade, caracterizând o vreme ușor mai rece decât în mod normal. Temporar va ploua în intervalul 8 – 10 noiembrie, când local vor fi și cantități de apă mai însemnate. Ulterior, probabilitatea pentru ploi va fi în creștere după data de 17 noiembrie.

Prognoza meteo Oltenia

Valorile termice vor fi în scădere până pe 10 -11 noiembrie, când media maximelor va fi în jurul a 7 grade, iar cea a minimelor 1...3 grade. Temperaturile maxime vor crește ușor pe 12 și 13 noiembrie, devenind apropiate de normalul termic cu medii de 11...12 grade, dar cele minime se vor menține scăzute, 0...2 grade, în medie. În cursul celei de-a doua săptămâni se vor înregistra medii ale temperaturilor maxime de 8...10 grade și ale minimelor de 0...2 grade, caracterizând o vreme ușor mai rece decât în mod normal. Va ploua moderat cantitativ în intervalul 8 – 10 noiembrie, când local vor fi și cantități de apă însemnate. Ulterior, probabilitatea pentru ploi va fi în creștere după data de 17 noiembrie.

Vremea la munte

În primele trei zile, valorile termice vor fi în scădere până la o medie a maximelor de 2...4 grade și a minimelor în jurul a -3 grade. Temperaturile maxime vor crește în intervalul 11 - 12 noiembrie, devenind mai ridicate decât normalul termic al acestei perioade pentru această regiune, cu medii ale maximelor de 8...9 grade și minime în jurul pragului de îngheț. Pe parcursul celei de-a doua săptămâni nu sunt estimate variații mari de la o zi la alta astfel că se vor înregistra medii ale temperaturilor maxime de 2...4 grade și ale minimelor de -4...-2 grade, caracterizând în această regiune o vreme mai rece decât în mod normal. Temporar vor fi precipitații moderate cantitativ, ploi, lapovițe și ninsori în intervalul 8 – 10 noiembrie, iar după data de 14 noiembrie, probabilitatea pentru precipitații va fi ceva mai ridicată spre finalul celei de-a doua săptămâni.

Răcire bruscă în România, după zile cu temperaturi de vară

Adminitrația Națională de Meteolorogie a emis o informare meteo de vreme severă, valabilă de astăzi, de la ora 16.00, până marți seara. După zilele cu temperaturi de aproape 30 de grade Celsius, specialiștii anunță o răcire accentuată în aproape toată țara. La munte vin ninsorile, iar la altitudini înalte se va depune strat de zăpadă. 

Informarea emisă de ANM este valabilă în intervalul 8 noiembrie, ora 16.00 – 9 noiembrie, ora 20.00.

Temporar va ploua, în general moderat cantitativ în sudul Transilvaniei, nordul Olteniei și al Munteniei, unde cantitățile de apă vor depăși local 15...20 l/mp și izolat 25...35 l/mp. 

Din a doua parte a nopții de luni spre marți (8/9 noiembrie), la munte, în special la altitudini de peste 1400 m, va ninge și îndeosebi în Carpații Orientali și Carpații Meridionali local se va depune strat de zăpadă. În a doua parte a zilei de marți, 9 noiembrie, vântul se va intensifica pe crestele Carpaților Meridionali, unde vor fi rafale de peste 60...70 km/h, iar zăpada va fi spulberată.

Temperaturile scad și în Bucureşti

Vremea se va răci accentuat și în București. Cerul va fi mai mult noros, iar mai ales pe parcursul zilei de marți (9 noiembrie). Temporar va ploua, iar vântul va sufla slab și moderat, trecător cu ușoare intensificări (rafale de 35...40 km/h). Minima nopții de luni spre marți va fi de 7...8 grade, iar temperatura maximă a zilei de marți se va situa în jurul valorii de 9 grade Celsius.

Veronica Micu

Absolventă a Şcolii Superioare de Jurnalism (SSJ). A început la "Gardianul", ca reporter de investigaţii, apoi s-a alăturat echipei "Jurnalul Naţional", unde a scris mai bine de 11 ani. A urmat site-ul miscareaderezistenta. ...

anm prognoza doua saptamani prognoza meteo vremea vremea noiembrie
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024