Vremea de mâine 12 ianuarie 2024. Ger în Moldova și Transilvania, temperaturile scad din nou
Vremea de mâine în România. Până pe 12 ianuarie vremea va fi rece mai ales dimineaţa, când în Moldova, Transilvania şi local în celelalte zone va mai fi ger. Cerul se va înnora treptat dinspre regiunile nordice, unde izolat va ninge slab. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare la munte, în special la altitudini mari (cu rafale de peste 70...90 km/h), trecător viscolind sau spulberând zăpada, dar cu viteze mai mici îndeosebi spre orele serii (în general de 40...50 km/h) şi în nordul Moldovei şi sud-vestul Olteniei. Temperaturile maxime se vor încadra între -4 şi 7 grade. În vest şi pe alocuri în rest va fi ceaţă.
De Redactia Observator la 11.01.2024, 15:46Valorile termice vor scădea din nou faţă de intervalul anterior în majoritatea zonelor, iar noaptea va fi ger în cea mai mare parte a Moldovei şi local în Transilvania. Astfel, temperaturile maxime se vor încadra între -5 şi 5 grade, iar cele minime se vor situa în general între -14 şi -6 grade.
În regiunile sud-vestice cerul va fi variabil, cu înnorări temporare şi izolat posibil fulguieli, dar în restul teritoriului vor fi înnorări în general persistente şi temporar va ninge slab în zonele montane şi în Maramureş, local în Transilvania, Muntenia şi Moldova şi izolat în Dobrogea.
Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare îndeosebi la altitudini mari la munte, viscolind sau spulberând zăpada, dar local şi în est şi pe arii restrânse în rest. Vor fi condiţii de ceaţă.
Prognoza meteo București 12 ianuarie 2024
Vremea va fi rece, deşi temperatura minimă va fi uşor mai ridicată comparativ cu nopţile precedente şi se va situa în jurul valori de -5 grade. Cerul va fi mai mult noros şi trecător va ninge slab în a doua parte a nopţii. Vântul va sufla slab şi moderat.
Vremea de mâine la munte
Vremea va fi deosebit de rece, geroasă mai ales dimineaţa şi noaptea. Cerul va avea înnorări şi temporar va ninge slab, pe arii relativ extinse ziua, iar noaptea cu precădere în nordul Carpaţilor Orientali. Vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare îndeosebi la altitudini mari, unde va viscoli sau va spulbera zăpada.
Cum va fi vremea în Europa
Cerul va avea înnorări persistente şi se vor semnala precipitaţii predominant sub formă de ninsoare în Peninsula Scandinavică, în Estonia, Letonia, Lituania, Belarus şi Polonia. În restul continentului cerul va fi variabil sau temporar noros şi doar pe arii restrânse vor fi posibile precipitaţii. Vântul va avea intensificări, în general, în partea de răsărit şi în bazinul Mării Baltice precum şi local în rest. Temperaturile vor fi în scădere faţă de intervalul precedent în nordul şi estul Europei, iar în rest nu vor fi modificări semnificative.