Vremea de mâine 14 august 2023. Temperaturi ridicate și condiții bune de plajă pe litoral. Câte grade are apa mării
Vremea de mâine 14 august 2023 în România. În intervalul 13 august - 14 august vremea va fi predominant frumoasă, dar călduroasă după-amiaza în zonele de câmpie. Cerul va fi variabil, mai mult senin dimineaţa. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări pe litoral. Temperaturile maxime, mai ridicate decât în intervalul precedent, se vor încadra în general între 26 şi 32 de grade. Dimineaţa, cel mai probabil în depresiuni, izolat va fi ceaţă.
De Redactia Observator la 13.08.2023, 15:41Vremea va fi călduroasă la amiază în majoritatea regiunilor. Cerul va fi variabil spre senin, cu unele înnorări în jumătatea de sud a ţării unde pe arii restrânse, cu precădere noaptea, vor fi averse slabe şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în extremitatea de sud-est a teritoriului, cu viteze mai mari pe litoral (45...55 km/h).
Temperaturile maxime vor fi de la 27...28 de grade pe litoral şi în depresiuni până în jurul a 33 de grade în Câmpia de Vest, Câmpia Română şi Podişul Dobrogei, iar cele minime se vor situa între 12 şi 22 de grade, mai scăzute în zonele depresionare, spre 7 grade în estul Transilvaniei unde se va forma ceaţă.
Prognoza meteo București 14 august 2023
Vremea va fi călduroasă, cu o temperatură maximă în jurul a 33 de grade şi o minimă de 16...18 grade. Cerul va fi variabil spre senin ziua, dar cu probabilitate ridicată noaptea pentru înnorări, averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla moderat la slab.
- Vremea 14 august - 11 septembrie 2023. Urmează un nou val de căldură. Temperaturile vor fi mai ridicare decât...
- Fenomene meteo extreme în întreaga lume: Incendii de vegetaţie în Hawaii, Spania şi Portugalia, taifun în...
- Urmează încă un şoc termic: patru săptămâni cu temperaturi de foc. Anunțul meteorologilor
Vremea de mâine la munte și pe litoral
Vremea la munte: Vremea va fi predominant frumoasă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în cursul nopţii, când izolat în Carpaţii Meridionali va ploua slab. Vântul va sufla slab şi moderat. Valorile de temperatură vor continua să crească faţă de intervalul precedent.
Vremea pe litoral: Vremea va fi normală termic. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări şi vor fi condiţii reduse de averse slabe. Vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare (rafale în general de 45...55 km/h). Temperaturile maxime se vor încadra între 27 şi 29 de grade, iar cele minime vor fi de 21-22 de grade. Temperatura apei mării va avea valori cuprinse între 21 şi 23 de grade.
Vremea în Europa
În nord-vestul, nordul şi nord-estul Europei şi în extremitatea de sud-est, cerul va avea înnorări temporare şi local va ploua. În regiunile central-vestice şi central-nordice, mai ales după-amiaza, pe arii restrânse vor fi averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi condiţii de grindină. În restul continentului, vremea va fi predominant frumoasă, cerul va fi variabil şi doar izolat va ploua.
Temperaturile vor marca o creştere uşoară faţă de ziua precedentă în vestul, centrul şi estul Europei, iar în rest, nu se vor modifica semnificativ.