Vremea de mâine 19 iulie. Sunt aşteptate ploi însoţite de descărcări electrice. Maxime de 38 de grade
Valul de caniculă se dimunează, iar instabilitatea termică îşi face simţită prezenţa în unele zone. Maximele se vor încadra în general între 30 şi 38 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 11 grade în depresiuni şi 26 de grade pe litoral. Iată prognoza meteo de mâine 19 iulie.
De Redactia Observator la 18.07.2024, 15:57În sudul şi local în vestul şi în estul ţãrii, noaptea va fi tropicalã. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 17 şi 27 de grade, mai mici în depresiuni, spre 13 grade. Local la munte şi în Transilvania şi pe arii restrânse în Muntenia, Oltenia şi Dobrogea vor fi înnorãri temporar accentuate şi perioade cu intensificãri ale vântului (rafale în general de 55...60 km/h), grindinã, descãrcãri electrice şi averse torenţiale. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitãţile de apã vor fi de 15...20 l/mp şi izolat de peste 30 l/mp. În restul regiunilor, cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene vor fi posibile cu totul izolat.
Vremea de mâine 19 iulie în ţară
Intensitatea valului de cãldurã va diminua. În Banat, Dobrogea, sudul Crişanei, sud-vestul Transilvaniei, sudul Moldovei şi local în Oltenia şi Muntenia în continuare va fi caniculã, disconfort termic ridicat şi un indice temperaturã-umezealã (ITU) ce va depãşi pragul critic de 80 de unitãţi, iar local noaptea va fi tropicalã. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 30 şi 38 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 11 grade în depresiuni şi 26 de grade pe litoral. Cerul va fi variabil, cu înnorãri temporar accentuate dupã-amiaza şi noaptea în zonele montane şi submontane, în cea mai mare parte a Olteniei, local în Transilvania, pe arii restrânse în Muntenia şi izolat în restul regiunilor, unde vor fi perioade cu instabilitate atmosfericã, respectiv averse torenţiale, descãrcãri electrice, intensificãri ale vântului şi vijelii (rafale în general de 55...60 km/h) şi grindinã. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitãţile de apã vor fi de 20...25 l/mp şi izolat de peste 40...50 l/mp. Presiunea atmosferică va fi în scãdere.
- ANM anunță furtuni puternice în România, până la noapte. Ploile torenţiale, vijeliile şi grindina vor lovi...
- De la cod roşu de caniculă, la cod galben de furtuni. Zonele lovite de fenomene meteo extreme
- Valul de caniculă, înlocuit de vijelii şi grindină aduse de cicloane. Va ploua în aproape toată ţara
Vremea de mâine 19 iulie în Capitală
Noaptea va contiua sã fie tropicalã, astfel cã minima termicã va fi de 21...23 de grade. Vor fi înnorãri temporar accentuate şi perioade cu intensificãri ale vântului şi vijelie, cu rafale în general de 50...60 km/h, averse şi descãrcãri electrice, îndeosebi în prima parte a nopţii.
Valul de cãldurã va diminua, dar va continua sã fie caniculã, noapte tropicalã, disconfort termic accentuat şi indice temperaturã-umezealã (ITU) de peste 80 de unitãţi. Temperatura maximã va fi de 37...38 de grade, iar cea minimã de 20...22 de grade. Cerul va fi variabil, dar dupã-amiaza şi seara probabilitatea pentru înnorãri temporar accentuate, averse, descãrcãri electrice şi intensificãri de scurtã duratã ale vântului va fi în creştere. Presiunea atmosferică va fi în scãdere.
Vremea de mâine 19 iulie la munte
Cerul va fi variabil, cu înnorãri temporar accentuate dupã-amiaza şi noaptea. Vor fi perioade cu instabilitate atmosfericã, respectiv averse torenţiale, descãrcãri electrice, intensificãri ale vântului şi vijelii (rafale în general de 55...60 km/h) şi grindinã. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitãţile de apã vor fi de 20...25 l/mp şi izolat de peste 40...50 l/mp. Vremea va fi caldã pentru aceastã datã.
Vremea de mâine 19 iulie pe litoral
Deşi valul de cãldurã va slãbi în intensitate, vremea va fi cãlduroasã cu valori maxime între 32 şi 36 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperaturã-umezealã (ITU) va atinge şi depãşi, pragul critic de 80 de unitãţi. Temperaturile minime vor fi între 22 şi 26 de grade. Cerul va fi avea unele înnorãri vor fi condiţii de averse şi descãrcãri electrice. Vântul va sufla moderat, cu intensificãri trecãtoare ziua. Temperatura apei mãrii va avea valori de 27...29 de grade.
Observator - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și