Galerie foto ANM anunță furtuni puternice în România, până la noapte. Ploile torenţiale, vijeliile şi grindina vor lovi în aproape toată ţara
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o nouă avertizare meteo de fenomene extreme. Astfel, de astăzi, de la ora 10.00, a intrat în vigoare un cod galben de ploi torenţiale, grindină şi vijelii în aproape toată ţara. Alerta expiră la noapte.
Potrivit meteorologilor, avertizarea cod galben de ploi grondină și vijelii este valabilă în intervalul 18 iulie, ora 10 – 19 iulie, ora 02. În zona de munte, Oltenia, Muntenia, Moldova, Transilvania și local în Dobrogea și Maramureș vor fi perioade cu instabilitate atmosferică.
Furtuni puternice în aproape toată țara, inclusiv în Capitală
Aceasta se va manifesta prin intensificări ale vântului și vijelii (rafale în general de 55...70 km/h), grindină, descărcări electrice și averse torențiale. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20...25 l/mp și izolat de peste 40...50 l/mp. Potrivit ANM, manifestări de instabilitate atmosferică vor fi și în restul teritoriului, dar pe arii restrânse.
- Restricţii de circulaţie pentru maşinile de mare tonaj, în 10 judeţe din ţară. Vehiculele exceptate de la regulă
- Statul vrea să-i premieze pe românii care nu-şi spală rufele seara. Oficialii din Energie caută soluţii pentru...
- De la cod roşu de caniculă, la cod galben de furtuni. Zonele lovite de fenomene meteo extreme
- Reacţia unui curier din Bangladesh care livrează mâncare pe 40 de grade în Bucureşti: "Îmi arde faţa"
Mâine, sudul ţării rămâne sub cod portocaliu de caniculă
COD PORTOCALIU DE CANICULĂ
Interval de valabilitate: 19 iulie
Fenomene vizate: val de căldură persistent, caniculă, disconfort termic accentuat
În județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ilfov, precum și în municipiul București valul de căldură va persista. Va fi caniculă, iar temperaturile maxime vor fi în general de 37...38 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Local, minimele termice nu vor coborî sub 20 de grade, astfel că vor caracteriza o noapte tropicală. Sâmbătă valul de căldură se va restrânge și va slăbi în intensitate, dar va mai fi caniculă și disconfort termic, local, în sud și în vest.
COD GALBEN
Interval de valabilitate: 19 iulie
Fenomene vizate: val de căldură persistent, disconfort termic ridicat
În Banat, Dobrogea, sudul Crișanei, sud-vestul Transilvaniei, sudul Moldovei și local în Oltenia și Muntenia valul de căldură va persista și disconfortul termic va fi ridicat.
Temperaturile maxime vor fi de 34...36 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.Local, minimele termice nu vor coborî sub 20 de grade, astfel că vor caracteriza o noapte tropicală.
Cod roșu de caniculă, joi, în București și 10 județe
COD ROȘU DE CANICULĂ
Interval de valabilitate: 18 iulie
Fenomene vizate: val de căldură intens și persistent, caniculă, disconfort termic deosebit de accentuat
În județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, municipiul București, Călărași, Ialomița, Brăila, Tulcea și Constanța valul de căldură va continua să fie intens. Se vor înregistra temperaturi maxime între 38 și 41 de grade, iar pe litoral vor fi de 34...37 de grade. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Minimele termice nu vor coborî sub 22...24 de grade, astfel că vor caracteriza o noapte tropicală.
COD PORTOCALIU DE CANICULĂ
Interval de valabilitate: 18 iulie
Fenomene vizate: val de căldură persistent, caniculă, disconfort termic accentuat
În Banat, nordul Olteniei și al Munteniei, precum și în sudul Moldovei valul de căldură va persista. Va fi caniculă, iar temperaturile maxime vor fi de 35...38 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Local, minimele termice nu vor coborî sub 20 de grade, astfel că vor caracteriza o noapte tropicală.
COD GALBEN
Interval de valabilitate: 18 iulie
Fenomene vizate: val de căldură persistent, disconfort termic ridicat
În sudul Crișanei, sud-vestul Transilvaniei, centrul Moldovei și zona Carpaților Meridionali valul de căldură va persista și disconfortul termic va fi ridicat. Temperaturile maxime vor fi de 33...35 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Local, minimele termice nu vor coborî sub 20 de grade, astfel că vor caracteriza o noapte tropicală.
Prognoza București: Valul de căldură se va diminua, dar va continua să fie caniculă
Meteorologii au emis, joi, prognoza specială pentru București. Valul de căldură se va diminua, dar va continua să fie caniculă. De joi până vineri, valul de căldură, canicula și noaptea tropicală vor persista, iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, urmând ca indicele temperatură-umezeală (ITU) să depășească pragul critic de 80 de unități. Temperatura maximă se va situa în jurul a 39 de grade, iar cea minimă va fi de 21...23 de grade. Cerul va fi variabil în prima parte a zilei, apoi vor fi manifestări de instabilitate atmosferică, respectiv înnorări accentuate, intensificări ale vântului și vijelie, cu rafale în general de 50...60 km/h, averse și descărcări electrice.
De vineri până sâmbătă, valul de căldură se va diminua, dar va continua să fie caniculă, noapte tropicală, disconfort termic accentuat și indice temperatură-umezeală (ITU) de peste 80 de unități. Temperatura maximă va fi de 37...38 de grade, iar cea minimă de 20...22 de grade. Cerul va fi variabil, dar după-amiaza și seara probabilitatea pentru înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului va fi în creștere.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰