Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Cum să-ți speli singur mașina: iată care sunt pașii necesari

În curte sau pe trotuarul din fața blocului în care locuiești, spălarea mașinii se poate transforma într-o adevărată formă de relaxare, dacă vei pune în aplicare sfaturile pe care ți le-am pregătit în acest articol.

de Redactia Observator

la 25.05.2020 , 15:58

Cum să-ți speli singur mașina - Pexels

Praful de pe șosele devine din ce în ce mai dens, iar caroseria mașinii tale va fi din ce în ce mai expusă acestui factor extern, odată cu venirea verii. Și cum timpul pe care îl avem la dispoziție pentru a ajunge, după multe alte drumuri, și la spălătoria auto, este din ce în ce mai redus, ne-am gândit să îți venim în ajutor și să îți prezentăm pașii simpli pe care îi ai de făcut de la o mașină prăfuită la una strălucitoare. Iată ce vei avea de făcut.

Înarmează-te cu tot ce ai nevoie

Înainte de a te apuca propriu-zis de treabă, treci în revistă minimul de unelte de care vei avea nevoie pentru a spăla mașina atât la exterior, cât și la interior. Dacă urmează să speli mașina într-o curte, asigură-te că ai la dispoziție un furtun de grădină conectat la o sursă de apă. Dacă stai la bloc, e bine să știi că vei avea nevoie de o găleată cu apă pe care să o schimbi din când în când. Dacă ai posibilitatea de a folosi un aparat de curățat cu presiune te poți considera cu adevărat norocos, pentru că vei reuși să faci toată treaba nu doar mult mai repede, ci și mult mai bine. Nu folosi niciun detergent din casă, pentru că acesta va ajunge pe iarbă, pe asfalt sau într-un canal și, cel mai probabil, nu vrei să poluezi mediul. Alege un șampon special creat pentru carosierii, cu care îți vei putea face treaba mai bine. Mai ai nevoie de un burete și de cel puțin o cârpă uscată. 

Articolul continuă după reclamă

Parchează mașina la umbră 

Așa cum ai intuit deja, soarele poate lucra împotriva ta, pentru că acesta poate evapora mult prea repede apa de pe suprafața caroseriei mașinii tale. Alege un loc cu umbră, unde și tu te vei simți mult mai bine decât sub razele directe ale soarelui. Dacă nu găsești niciun loc la umbră, îți recomandăm să aștepți pentru a spăla mașina până aproape de asfințit, când căldura este mai ușor de suportat. 

Acordă atenție și interiorului mașinii

Foarte important este și interiorul mașinii tale, nu doar caroseria acesteia, așa că rezervă-ți cel puțin la fel de mult timp cât ai petrecut și pentru a curăța exteriorul acesteia. Începe prin a scoate cele patru preșuri auto, pentru a putea scoate toată murdăria cu ajutorul unui aspirator obișnuit de pe întreaga podea a mașinii. Insistă prin colțuri, unde de obicei se strânge cel mai mult praf. Dacă e cazul, află și cum se curăță covorașele auto, pentru a apuca să le lași să se usuce natural cât timp tu te ocupi de restul mașinii. Continuă cu ștergerea componentelor din plastic cu o cârpă curată și o soluție dedicată. Dacă e nevoie, șterge și geamurile la interior și lasă întreaga mașină să se aerisească. Acum ar fi cel mai potrivit moment să folosești și un odorizant de textile pentru scaunele și bancheta mașinii. 

Lasă totul să se usuce

Dacă la exterior te poți aștepta să primești o mână de ajutor de la soare când vine vorba de uscarea mașinii, la interior va trebui să te asiguri că aștepți până când ultima picătură de apă se evaporă. Altfel, riști să provoci instalarea mucegaiului care, în afară de mirosul neplăcut, îți poate provoca și grave probleme de respirație. 

Pune în practică toate sfaturile primite mai sus și bucură-te de mai mult timp liber, de bani economisiți și de satisfacția că mașina ta arată atât de bine acum mulțumită propriei tale munci.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Ştiri Auto » Cum să-ți speli singur mașina: iată care sunt pașii necesari