România are oficial primul centru de siguranţă auto pentru copii
România are oficial primul centru de siguranţă auto pentru copii. În acest loc cei mici, dar mai ales cei mari vor învăţa lecţii despre siguranţa în trafic. Cursurile le sunt dedicate în special părinţilor şi vor cuprinde o parte teoretică şi una practică.
România are oficial primul centru de siguranţă auto pentru copii. În acest loc cei mici, dar mai ales cei mari vor învăţa lecţii despre siguranţa în trafic. Cursurile le sunt dedicate în special părinţilor şi vor cuprinde o parte teoretică şi una practică.
Printre altele, adulţii vor participa la demonstraţii în care vor observa direct ce se întâmplă în momentul unui impact atât cu ei, cât şi cu micii pasageri.
Pe de altă parte, vor afla cum să intervină în cazul unui accident şi cum pot acorda primul ajutor în caz de urgenţă. Nu vor lipsi nici sfaturi despre alegerea corectă a scaunului auto pentru copii.
Sunt reguli de bază pe care cei mici le vor învaţa la primul centru de siguranţă auto pentru copii din ţara noastră. Dar şi mai important de atât-sunt care pot face diferenţa dintre viaţă şi moarte.
Cursul va fi lunar şi va începe din octombrie.
În jur de 500 de lei costă un astfel de curs care include, aşadar, pe lângă consiliere şi o parte practică. Dacă părinţii se vor rezuma doar la consiliere pentru alegerea scaunului de maşină potrivit pentru fiul sau fiica lor, vor plăti undeva la 30 de lei. Vor primi la schimb informaţii preţioase pentru siguranţa celui mic.
Experţii ne sfătuiesc să poziţionăm scaunul cu spatele la sensul de mers. Copiii vor fi astfel protejaţi în eventualitatea producerii unui eveniment nedorit.
La fel de important este ca scaunul de maşină să aibă un sistem de prindere în cinci puncte. Pe piaţă găsim însă şi scaune cu prindere în centura maşinii. pentru acestea din urmă este importantă greutatea copilului, nu înălţimea cum este la cele cu isofix.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰