Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Trust Motors devine importatorul oficial Opel în România

București, 29 iulie 2020 – Trust Motors devine importatorul oficial Opel în România. Prin această preluare, Trust Motors își întregește portofoliul de mărci ale Grupului PSA reprezentate în România, ca importator oficial Peugeot, Citroen, DS Automobiles și Opel.

de Redactia Observator

la 30.07.2020 , 12:06

Trust Motors devine importatorul oficial Opel în România

Andrei Iacob, CEO Trust Motors, declară: „Este un pas înainte, important în parteneriatul cu Grupul PSA. Avem o lungă istorie de colaborare fructuoasă și sunt convins că această preluare aduce o valoare semnificativă pentru toate părțile interesate și ne va ajuta să gestionăm împreună, cu succes, provocările aduse de noua eră a mobilității și electrificării auto. Suntem pregătiți să ne adaptăm responsabil noii dimensiuni și avem experiența și resursele necesare pentru a consolida mai departe businessul Opel în România“.

Trust Motors și Opel România vor continua să își desfășoare activitatea independent, până la primirea aprobărilor din partea autorităților locale, estimată în perioada următoare. Odată finalizată preluarea, Trust Motors va integra businessul Opel în businessul său actual, cu sprijinul ambelor echipe.

Despre Trust Motors

Articolul continuă după reclamă

TRUST MOTORS este importatorul oficial în România al mărcilor Peugeot, Citroën și DS Automobiles. Cu 29 de ani de experiență în vânzări și activități post vânzare și peste 130.000 vehicule vândute,

Trust Motors este unul dintre cei mai importanți jucători din industria auto locală.

Persoana de contact:

Aura Toma

Director de Strategie si Promovare, Trust Motors

Tel: 0740 112 329

E-mail: [email protected]

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Ştiri Auto » Trust Motors devine importatorul oficial Opel în România