Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Unde suni dacă ţi s-a ridicat maşina parcată neregulamentar în Bucureşti

Dacă ai parcat neregulamentar pe o stradă principală din Bucureşti şi ai avut ghinionul să-ţi fie ridicată maşina, trebuie să ştii că există două numere de telefon unde poţi suna pentru a-ţi recupera bunul.

de Redactia Observator

la 01.09.2019 , 15:15

Unde suni dacă ţi s-a ridicat maşina parcată neregulamentar în Bucureşti

Dacă ai parcat neregulamentar pe o stradă principală din Bucureşti şi ai avut ghinionul să-ţi fie ridicată maşina, trebuie să ştii că există două numere de telefon unde poţi suna pentru a-ţi recupera bunul.

Luni, 26 august, autorităţile locale din Bucureşti au început ridicarea mașinilor parcate neregulamentar pe străzile orașului. 

Drept urmare, dacă ai parcat ilegal pe o stradă principală din Bucureşti, rişti ca în câteva zeci de secunde să rămâi fără maşină. Iar asta, pentru că muncipalitatea a luat autospeciale moderne, cu lifturi laterale. Şase astfel de maşini au început să funcţioneze în Capitală, de la finalul lui iulie.

Articolul continuă după reclamă

Vestea bună este că maşinile parcate pe trotuar - chiar şi ilegal - nu vor fi ridicate. Ci doar cele care încurcă traficul. 

Şi nu te anunţă nimeni că ţi-a fost luat autoturismul, aşa că nu-ţi rămâne decât să te interesezi singur cum să-ţi recuperezi bunul.

Pentru asta, ai la dispoziţie două numere de telefon:

- 021-9544 (Brigada Rutieră)

- 021-9752 (Poliţia Locală)

Ca să-ţi iei maşina înapoi, trebuie să plăteşti cel puţin 880 de lei, iar nemulţumiţii se vor putea adresa instanţei. 

Amenzi de aproape 30.000 de lei în doar câteva zile

În prima săptămână de după intrarea în vigoare a hotărârii, s-au dat amenzi de aproape 30.000 de lei. 

44 de mașini au fost luate cu platforma în Bucureşti. Dintre acestea, cele mai multe au fost ridicate din sectorul trei - 27 la număr. Locul 2 este ocupat de sectorul 1, unde până acum 13 autoturisme au fost ridicate iar în sectoarele 2 şi 4, angajații primăriei au luat cu ei doar 4 autoturisme.

La polul opus se află sectoarele 5 şi 6 unde niciun vehicul nu a fost ridicat până acum.  În vizorul poliţiştilor au intrat în special autoturismele care blocau intrările în spitale, trecerile de pietoni sau staţiile mijloacelor de transport în comun.

Cât costă parcarea neregulamentară

Tarifele de ridicare sunt 200 de lei pentru vehiculele cu masă totală de până în 5 tone și 270 de lei pentru vehiculele cu masă totală care depășește 5 tone.

În plus, proprietarii care vor să își recupereze mașinile vor mai trebui să plătească și un tarif de transport de 150 de lei pentru vehiculele de până în 5 tone și de 200 de lei pentru vehiculele mai mari de 5 tone.

Tariful de depozitare va fi de 150 de lei pe zi, iar calculul se va face pe intervale de 24 de ore începând cu data și ora depozitării, nefracționat.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Ştiri Auto » Unde suni dacă ţi s-a ridicat maşina parcată neregulamentar în Bucureşti