Viaţa şoferilor români de camioane, prin Europa, câtă tristeţe în aceste paturi din cabine: "Ursuleţul ăsta e pentru copilul care mă aşteaptă în România!"
Şoselele Europei sunt împânzite de şoferii români de camioane şi nimeni nu ştie mai bine ca ei câtă tristeţe e în aceste paturi din cabine în care se întind ca să doarmă şi să îşi tragă sufletul, prin parcările de pe marginea autostrăzilor.
Şoselele Europei sunt împânzite de şoferii români de camioane şi nimeni nu ştie mai bine ca ei câtă tristeţe e în aceste paturi din cabine în care se întind ca să doarmă şi să îşi tragă sufletul, prin parcările de pe marginea autostrăzilor. Sunt parcă poveşti dintr-un film despre nostalgie, frustrare şi singurătate.
Portalul elveţian tio.ch a realizat un emoţionant reportaj cu mai mulţi şoferi de TIR care tranzitează ţara din Alpi, printre ei fiind şi doi români. Andrei e unul dintre ei. Vine din Elveţia vorbitoare de limbă germană şi merge spre Italia. E în parcare, după ce a aşteptat ore în şir într-o coadă, în trafic.
"Se merge prost, cu toate aceste lucrări pe autostradă. Nu ai ce face, mereu trebuie să stai liniştit la coadă. Atunci apar problemele cu timpul de condus pe care ţi-l impune legea. Am stat blocat undeva lângă Erstfeld mai bine de o oră." spune el.
În mijlocul parbrizului, Andrei are, agăţate de oglinda retrovizoare, un mănunchi de cruciuliţe, mătănii şi iconiţe: "Sunt ortodox. Am mereu cu mine un simbol, o iconiţă şi o cruciuliţă. Ca să am curaj. Familia mea e foarte departe. Uneori nu o văd săptămâni întregi."
E momentul în care apare un alt camion românesc în parcare. Cristi arată prin geamul lăsat un ursuleţ de pluş, maro. Nu vorbeşte aproape deloc limba italiană, dar le arată reporterilor jucăria: "E pentru copilul meu care mă aşteaptă în România."
Ca aceşti doi şoferi sunt mii de alţi români care stau departe de casă, îşi pun vieţile în pericol petrec sute de ore singuri la volan sau prin parcări în care nu au pe nimeni, pentru a duce acasă un salariu mai bun decât în ţară şi a le asigura copiilor lor, familiilor, un trai mai bun. De multe ori huliţi, ironizaţi sau ignoraţi, oamenioi aceştia, fiecare dintre ei, îşi duc tristeţea cu demnitate şi speranţă.
Ți-a plăcut acest articol?
LikePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰