24 octombrie, evenimente importante care au avut loc în această zi de-a lungul timpului
Prezentul este, poate, cel mai important, dar una dintre cele mai importante idei din viaţă este să nu ne uităm trecutul aşa că vă invităm să aflaţi ce evenimente deosebite s-au petrecut pe 24 octombrie de-a lungul timpului.
Indiferent că vorbim despre evenimente istorice, evenimente deosebite, naşteri sau decese, trebuie spus că fiecare dată din calendar punctează automat la fiecare dintre capitolele menţionate.
Iar ziua de 24 octombrie nu face notă discordantă, astfel că noi vă invităm să parcurgeţi mai jos, pe repede-înainte, câteva dintre cele mai importante evenimente care s-au petrecut de-a lungul timpului la data menţionată.
Evenimente petrecute pe 24 octombrie
Ziua de 24 octombrie a avut numeroase legături, de-a lungul timpului, cu diferite războaie. De exemplu, pe 24 octombrie 1648 s-a semnat Pacea de la Westphalia, ce a marcat sfârşitul Războiului de treizeci de ani, iar pe 24 octombrie 1795, teritoriul Poloniei este divizat între Prusia, Rusia şi Austria, Polonia urmând să reapară abia în 1918, după Primul Război Mondial.
Mai mult, pe 24 octombrie 1813 se semnează Tratatul de Pace de la Gulistan, prin care Persia pierde mari teritorii din Caucaz în favoarea Rusiei, iar pe 24 octombrie 1956, Uniunea Sovietică invadează Ungaria. Nu în ultimul rând, pe 24 octombrie 1973 se sfârşeşte Războiul de Yom Kippur.
Naşteri pe 24 octombrie
Împăratul român Titus Flavius Domitianus a fost prima mare personalitate care s-a născut într-o zi de 24 octombrie. Acesta s-a născut pe 24 octombrie 51. I-au urmat, printre alţii, prinţesa Anna Amalia de Brunswick-Wolfenbüttel, născută pe 24 octombrie 1739, compozitorul ungur Emmerich Kálmán, născut pe 24 octombrie 1882, sau actriţa română Draga Olteanu-Matei, născută pe 24 octombrie 1933.
Mai spre zilele noastre s-au născut, într-o zi de 24 octombrie, actorul american F. Murray Abraham, născut pe 24 octombrie 1939, actriţa română Anda Călugăreanu, născută pe 24 octombrie 1946, omul de afaceri rus Roman Abramovici, născut pe 24 octombrie 1966, sau jucătoarea română de tenis Ruxandra Dragomir, născută pe 24 octombrie 1972.
Decese pe 24 octombrie
Regele Valdemar IV de Danemarca a murit pe 24 octombrie 1375, Marie Elisabeth, ducesă de Saxonia, a murit pe 24 octombrie 1684, Henrietta Godolphin, ducesă de Marlborough, a murit pe 24 octombrie 1733, prinţesa franceză Marguerite d'Orléans a murit pe 24 octombrie 1893, iar prinţesa germană Maria Gabriela de Bavaria a murit pe 24 octombrie 1912, în timp ce marea ducesă Maria Alexandrovna a Rusiei, mama reginei Maria a României, a murit pe 24 octombrie 1920.
Mai spre zilele noastre, ziua de 24 octombrie ne-a lăsat, printre alţii, fără creatorul de modă francez Christian Dior, decedat pe 24 octombrie 1957, fără militanta americană Rosa Parks, decedată pe 24 octombrie 2005, sau fără muzicianul american Fats Domino, decedat pe 24 octombrie 2017.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰