Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Alerta de contaminare cu Listeria, extinsă: fructe congelate, retrase de la raft

Este alertă din nou din cauza suspiciunilor de contaminare cu Listeria. Vizate acum sunt fructele congelate, pe care o reţea de supermarketuri le-a retras de la raft. Vorbim despre căpşuni şi vişine.

de Redactia Observator

la 10.07.2018 , 20:17

Este alertă din nou din cauza suspiciunilor de contaminare cu Listeria. Vizate acum sunt fructele congelate, pe care o reţea de supermarketuri le-a retras de la raft. Vorbim despre căpşuni şi vişine. Iar faţă de legumele congelate, în cazul fructelor, pericolul de îmbolnăvire este mai mare. Pentru că, deseori, acestea nu sunt procesate termic, pentru ca bacteria să fie ucisă. 

"Dacă aţi cumpărat căpşuni şi vişine congelate, returnaţi-le şi veţi primi banii înapoi": Este anunţul uneia dintre marile reţele de supermarketuri din ţară care a retras aceste două sortimente. 

Fructele suspecte au aceeaşi sursă ca şi legumele congelate

Vezi și

"Menționăm că este o măsură internă de prevenție generată de suspiciunea unei infestări cu Listeria", mai precizează compania, în anunţul publicat pe pagina Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.

Fructele ar proveni din aceeaşi fabrică din Ungaria, unde au fost identificate şi legumele contaminate cu Listeria, retrase acum câteva zile din mai multe ţări europene. 

Doar că o contaminare a fructelor congelate este mult mai periculoasă. Spre deosebire de legume, unde bacteriile se pot distruge prin fierbere, fructele se consumă direct în sucuri sau îngheţată. 

"Atunci când se decongelează, pereţii celulari sparţi vor elibera sucul din interior şi acest lucru face posibilă dezvoltarea mult mai rapidă a bacteriilor, mai ales în sezonul cald", explică nutriţionistul Cristian Mărgărit.

Între timp, în plină alertă, din două magazine au mai fost restrase şi alte produse. Amestec mexican cu orez, amestec de legume pentru ciorbă, fasole galbenă şi verde. 

Recomandări în cazul fructelor şi legumelor congelate periculoase

Reprezentanţii retailerilor le recomandă celor care au consumat aceste produse fără să le gătească să consulte un medic la orice semn de febră sau durere de cap. Aceste simptome pot sugera listerioza, o boală periculoasă, cu un timp de incubație de până la opt săptămâni.

Contactaţi de Observator, reprezentanţii ANVSA au refuzat să comenteze noile retrageri de pe piaţă de fructe şi legume congelate. Totul se petrece la doar câteva zile după ce aceeaşi instituţie a anunţat cu întârziere faptul că au fost retrase de la noi de pe piaţă legume congelate provenite de la firma din Ungaria. 

În total, şase retaileri au retras de la raft produse congelate în decursul a cinci zile, de când a apărut alerta. Nouă oameni au murit în Europa după ce au mâncat porumb contaminat cu Listeria. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri economice » Alerta de contaminare cu Listeria, extinsă: fructe congelate, retrase de la raft