Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ministrul Finanțelor, despre aparatul bugetar: "Unul muncește și 3 stau. O reformă e obligatorie"

Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor, spune că este obligatorie o reformare a aparatului bugetar din România şi că acesta trebuie să aibă oameni "exact câţi trebuie, nu unul munceşte şi trei pe lângă el stau”.

de Redactia Observator

la 09.10.2018 , 23:38

Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor, spune că este obligatorie o reformare a aparatului bugetar din România şi că acesta trebuie să aibă oameni "exact câţi trebuie, nu unul munceşte şi trei pe lângă el stau”.

Eugen Teodorovici afirmă, de asemenea, că în sistemul public există foarte multe companii a căror prezenţă nu se justifică şi anunţă că va avea „"discuţii bilaterale” cu fiecare minister pe tema reducerii cheltuielilor şi a creşterii veniturilor.

Întrebat marţi, la TVR,  dacă ia în calcul o reformă a aparatului bugetar, Teodorovici a răspuns: "Obligatoriu”. El a arătat că se va face o evaluare a fiecărui minister şi a structurilor subordonate acestora.

Articolul continuă după reclamă

"Cred că e de bun simţ să te gândeşti pentru că ne dorim cu toţii o administraţie şi centrală, şi locală eficientă. Asta înseamnă să ai oameni nu foarte mulţi, exact cât trebuie, mai bine plătiţi sunt deja, legea există şi, ca să fie mai eficienţi, repet, cât trebuie. Nu unul munceşte şi trei pe lângă el stau”, a afirmat Eugen Teodorovici.

Ministrul Finanţelor a precizat că se va discuta despre reducerea cheltuielilor şi creşterea veniturilor cu fiecare minister şi că Ministerul de Finanţe are o listă cu instituţiile publice şi cu domeniile în care se cheltuiesc cei mai mulţi bani, printre acestea numărându-se Transporturile, Sănătatea, Economia şi Energia.

"Transporturi, Sănătate, sănătate mă refer la casă în special (Casa de Asigurări de Sănătate - n.r.) şi alte ministere, care au şi foarte multe companii în subordine: Economia, Energia, să spunem. Sunt multe, foarte multe companii pe care dacă le luăm la mână şi discutăm despre fiecare în parte, ce rol are şi dacă se justifică prezenţa ei astăzi în România, o să vedeţi că nu găsim niciun argument pro, ci doar împotrivă. Din păcate, ani de zile s-au încărcat aceste structuri şi cred că e momentul să spunem stop şi nu doar stop şi, în sens invers, reluăm procesul”, a declarat Teodorovici.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri economice » Ministrul Finanțelor, despre aparatul bugetar: "Unul muncește și 3 stau. O reformă e obligatorie"