Bărbat din Alba, condamnat la 10 ani de închisoare şi introdus pe lista "Most Wanted", prins în Spania. Pentru ce a fost condamnat
Un bărbat din Alba, condamnat în 2010 la închisoare pentru pentru exploatarea sexuală a mai multor persoane, unele minore, a fost prins în Spania. Fusese introdus în categoria ”Most Wanted”, căutat de poliţie de mai bine de 13 ani.
”La data de 29 ianuarie a.c., în urma schimbului de informaţii realizat de poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba – Serviciul de Investigaţii Criminale şi Biroul Sirene din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – I.G.P.R., cu Biroul Sirene Spania, a fost depistat, în localitatea Tarragona, Spania, un bărbat, de 50 de ani, din judeţul Alba, urmărit internaţional din categoria MOST WANTED, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane şi trafic de minor sub forma exploatării sexuale”, a transmis, marţi, Poliţia Română, potrivit News.
Bărbatul era dat în urmărire din 2010
Sursa citată a precizat că, la data de 7 octombrie 2010, Biroul Sirene România a introdus o semnalare în Sistemul de Informaţii Schengen pe numele bărbatului, cetăţean român, solicitându-se arestarea acestuia în vederea predării, în baza unui mandat european de arestare emis de către Tribunalul Alba, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane şi trafic de minor sub forma exploatării sexuale.
Surse judiciare au precizat că este vorba despre Piclisan Claudiu Gheorghe. În perioada noiembrie 2004 – octombrie 2005, bărbatul, împreună cu un alt cercetat, au recrutat, cazat sau primit prin fraudă ori înşelăciune mai multe persoane de sex feminin, atât majore cât şi minore, în scopul exploatării sexuale a acestora.
”Pentru faptele comise, cel în cauză a fost condamnat la 10 ani de închisoare. În prezent, sunt îndeplinite procedurile judiciare pentru punerea în executare a mandatului european de arestare”, a mai transmis Poliţia Română.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰