Blue Air a cumpărat Air Moldova, linia aeriană de stat de peste Prut, cu 2,6 milioane de euro
Compania aeriană Blue Air a anunţat că grupul Civil Aviation din care face parte a fost declarat câştigătorul procesului de privatizare a liniei aeriene de stat de peste Prut, Air Moldova.
Compania aeriană Blue Air a anunţat că grupul Civil Aviation din care face parte a fost declarat câştigătorul procesului de privatizare a liniei aeriene de stat de peste Prut, Air Moldova, preţul tranzacţiei fiind de 2,6 milioane euro.
Civil Aviation este format din compania aeriană românească Blue Air, alături de un grup de investitori din Republica Moldova, şi a oferit pentru privatizarea Air Moldova preţul de 50 de milioane de lei moldoveneşti (11,94 milioane lei, 2,56 milioane euro), preluând totodată şi obligaţia datoriilor de circa 1,2 miliarde de lei moldoveneşti (290 milioane lei, 61 milioane euro).
Noul acţionariat a precizat că menţine actualul program de zbor al Air Moldova, iar prioritatea este recâştigarea încrederii clienţilor pentru ameliorarea performanţelor comerciale.
Compania Blue Air, asociată în cadrul Civil Aviation Group, este membră IATA și are un record impecabil în siguranța zborului. Este cea mai mare companie aeriană românească după numărul de pasageri transportați, având până în prezent peste 21 de milioane de pasageri transportați. Trendul de dezvoltarea s-a menținut și în anul 2017, când la bordul aeronavelor Blue Air au călătorit peste 5 milioane de pasageri în 16 țări din Europa.
Cu o flotă de avioane Boeing 737, Blue Air a deservit în acest an peste 100 de rute. Pentru anul 2019 Blue Air așteaptă livrarea a 12 aeronave noi de tip Boeing 737 MAX 8.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰