Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Bugetarii care vor primi stimulente de până la 1.000 de lei pe lună. Peste jumătate pleacă în străinătate pentru salarii mai bune

Asistenţii şi lucrătorii sociali de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti vor beneficia de stimulente financiare cuprinse între 250 şi 1.000 de lei/lună.

de Redactia Observator

la 01.10.2024 , 07:38

Bugetarii care vor primi stimulente de până la 1.000 de lei pe lună. Peste jumătate pleacă în străinătate pentru salarii mai bune Bugetarii care vor primi stimulente de până la 1.000 de lei pe lună. Peste jumătate pleacă în străinătate pentru salarii mai bune - Shutterstock

O hotărâre în acest sens a fost aprobată, în unanimitate, în şedinţa de luni a Consiliului General al Capitalei, relatează Agerpres.

Cuantumul acestor stimulente va fi diferit, în funcţie de vechimea angajării la DGASMB. Astfel, asistenţii sociali vor primi următoarele sume: 300 de lei (pentru o vechime mai mică de un an), 500 de lei (între 1 - 3 ani), 800 de lei (3 - 5 ani), 1.000 de lei (peste 5 ani). Pentru lucrător social/tehnician asistenţă socială, cuantumul lunar al stimulentului financiar va fi de: 250 de lei (pentru vechime mai mică de un an), 400 de lei (între 1-3 ani), 600 de lei (3 - 5 ani), 800 de lei (mai mult de 5 ani).

Personal expus la risc

Articolul continuă după reclamă

Conform raportului de specialitate, personalul din sistemul de asistenţă socială este expus factorilor de risc, care în ultimii patru ani s-au diversificat ca urmare a pandemiei COVID-19 şi şi a conflictului armat din Ucraina.

Pe acelaşi subiect

"Lucrătorii din linia întâi din domeniul asistenţei sociale au fost obligaţi să identifice, din mers, cele mai adecvate măsuri care să răspundă nevoilor persoanelor aflate în risc de marginalizare socială. Acest cumul de factori a condus la o deteriorare alarmantă a stării de sănătate a lucrătorilor din sistemul de asistenţă socială, fapt ce s-a concretizat în creşterea numărului de zile de concediu medical, ca urmare a degradării progresive cauzate de bolile cronice şi a demisiilor. La toate acestea se adaugă procentul deloc de neglijat al persoanelor care se pensionează", se arată în document.

Potrivit acestuia, autorităţile trebuie să susţină asistenţa socială, în special personalul din prima linie care acordă suport persoanelor în dificultate, merge în vizite în familiile din comunităţile marginalizate, asigură asistenţă persoanelor vârstnice, celor cu dizabilităţi şi copiilor, oferă suportul necesar victimelor violenţei în familie.

Peste jumătate pleacă după primii doi ani

„Circa 60% dintre asistenții noștri sociali pleacă după 2 ani din cauza salariilor mici. Cei mai buni pleacă în Anglia și restul în privat, în domenii care nu au legătură cu asistența socială. La Direcție mai avem 20 de asistenți sociali, ar trebui să avem 120, au plecat masiv în ultimii ani. Prin natura activității, personalul din sistemul de asistență socială este expus factorilor de risc, factori de risc care, în ultimii 4 ani, s-au diversificat că urmare a pandemiei Covid-19 și a conflictului armat din Ucraina. (…) Acest cumul de factori a condus la o deteriorare alarmantă a stării de sănătate a lucrătorilor din sistemul de asistență socială, fapt ce s-a concretizat în creșterea numărului de zile de concediu medical, că urmare a degradării progresive cauzate de bolile cronice și a demisiilor”, declară Cosmina Simiean, șefa Direcției Generale de Asistență Socială București.

Totodată, salarizarea asistenţilor sociali, stabilită prin Legea 153/2017, se situează "mult sub nivelul personalului cu studii medii din administraţia publică locală", se menţionează în document.

DGASMB dispune de 37 de posturi de asistent social şi 10 posturi de lucrător social, dintre care 21 sunt vacante.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Puneţi în aplicare sfaturile primite de la specialiştii în parenting?
Observator » Ştiri economice » Bugetarii care vor primi stimulente de până la 1.000 de lei pe lună. Peste jumătate pleacă în străinătate pentru salarii mai bune