Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Cât au scăzut rezervele valutare BNR, într-o singură lună. Plăţi scadente în aprilie 2022

La sfârşitul lunii martie, rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la nivelul de 40,143 miliarde euro, faţă de 41,877 miliarde euro în data de 28 februarie 2022.

de Redactia Observator

la 01.04.2022 , 14:44

Banca Naţională a României Banca Naţională a României - Hepta

”La 31 martie 2022, rezervele valutare la Banca Naţională a României se situau la nivelul de 40,143 miliarde euro, faţă de 41,877 miliarde euro la 28 februarie 2022. În cursul lunii au avut loc următoarele operaţiuni: Intrări de 2,915 miliarde euro, reprezentând: modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit la BNR; alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor; alimentarea contului Comisiei Europene şi altele; Ieşiri de 4,649 miliarde euro, reprezentând: modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit la BNR; plăţi de rate şi dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută şi altele”, arată datele BNR.

Rezerva de aur BNR

Nivelul rezervei de aur s-a menţinut la 103,6 tone. În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 5,772 miliarde euro, relateză news.ro. Rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) la 31 martie 2022 au fost de 45,915 miliarde euro, faţă de 47,548 miliarde euro la 28 februarie 2022.

Articolul continuă după reclamă

Plăţile scadente în luna aprilie 2022 în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanţelor, însumează circa 365 milioane euro.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri economice » Cât au scăzut rezervele valutare BNR, într-o singură lună. Plăţi scadente în aprilie 2022