Antena Meniu Search
x

Controale la Gaz Sud din Ilfov. Consiliul Concurenţei suspectează compania de abuz

Consiliul Concurenţei a anunţat luni că a efectuat inspecţii inopinate la sediul companiei Gaz Sud şi la punctele de lucru ale acesteia din Bucureşti, Ilfov, Ialomiţa şi Braşov, pe care o suspectează de abuz de poziţie dominantă pe piaţa serviciilor privind instalaţiile de utilizare a gazelor naturale.

Consiliul Concurenţei a anunţat luni că a efectuat inspecţii inopinate la sediul companiei Gaz Sud şi la punctele de lucru ale acesteia din Bucureşti, Ilfov, Ialomiţa şi Braşov, pe care o suspectează de abuz de poziţie dominantă pe piaţa serviciilor privind instalaţiile de utilizare a gazelor naturale.

”Inspecţiile s-au derulat în cadrul investigaţiei privind un posibil abuz de poziţie dominantă al Gaz Sud pe piaţa serviciilor de avizare tehnică a proiectelor, recepţie şi punere în funcţiune a instalaţiilor de utilizare a gazelor naturale”, arată un comunicat emis luni de autoritatea de concurenţă.

Investigaţia va analiza posibila impunere a unor tarife inechitabile pentru prestarea serviciilor respective, consumatorilor care s-au racordat la sistemul de alimentare cu gaze naturale în localităţile şi zonele geografice pentru care compania deţine licenţa de distribuţie.

”Inspecţiile inopinate sunt autorizate de Curtea de Apel Bucureşti şi sunt justificate de necesitatea obţinerii tuturor informaţiilor şi documentelor relevante în vederea clarificării posibilei practici anticoncurenţiale analizate”, a precizat Consiliului Concurenţei.

Documentele ridicate în cadrul inspecţiilor se află în analiza autorităţii române de concurenţă, în cadrul procedurilor specifice investigaţiei. 

Gaz Sud şi-a început activitatea de distribuţie de gaze naturale în 2004 şi este controlată de o firmă înregistrată în Cipru, Ligatne, deţinută de un fond de investiţii ceh, potrivit ultimelor date disponibile.

Compania are sediul social în comuna Snagov, satul Ghermăneşti, din judeţul Ilfov, şi distribuie gaze în mai multe localităţi din Ilfov, şi din alte judeţe din apropierea Capitalei.

Firma Gaz Sud, condusă de Alexandru Bucşă, un fost manager în Rompetrol şi Oltchim, a devenit cunoscută în 2013, când Ligatne a cumpărat de la grupul Petrom divizia Petrom Distribuţie Gaze.

Ultimele date depuse la Ministerul Finanţelor arată că Gaz Sud a înregistrat,în 2015, o cifră de afaceri de 595 milioane lei şi un profit de 2,59 milioane lei, cu un număr mediu de 102 angajaţi.

Sursa: News.ro

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Credeţi că lucraţi sub calificarea dumneavoastră la locul de muncă?

Observator » Stiri economice » Controale la Gaz Sud din Ilfov. Consiliul Concurenţei suspectează compania de abuz