Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Firmele Toyota și Mercedes, vizate într-un dosar de EVAZIUNE FISCALĂ de 29 de milioane de euro. REACȚIA companiei japoneze

Anchetatorii au făcut, joi, peste 50 de percheziţii în Bucureşti şi mai multe judeţe,într-un dosar de evaziune fiscală în domeniul gestionării uleiurilor uzate.

de Redactia Observator

la 05.10.2017 , 19:31

Anchetatorii au făcut, joi, peste 50 de percheziţii în Bucureşti şi mai multe judeţe,într-un dosar de evaziune fiscală în domeniul gestionării uleiurilor uzate.

Potrivit Poliţiei Române, au fost ridicate înscrisuri de la 44 de firme importatoare de uleiuri industriale, care au beneficiat de astfel de certificate emise de societăţile implicate în activitatea de colectare, valorificare sau eliminare a uleiurilor.

În replică, Toyota România susţine că au fost puse la dispoziţia anchetatorilor toate documentele solicitate. Reprezentanţii companiei spun că toate obligaţiile de declarare şi plată către Administraţia Fondului de Mediu „au fost îndeplinite cu sinceritate”.

Articolul continuă după reclamă

„Ca urmare a solicitărilor efectuate de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Toyota România a pus la dispoziţie, cu promptitudine şi bună credinţă, toate documentele solicitate de către organele de cercetare penală. Precizăm că în relaţia cu Administraţia Fondului de Mediu, obligaţiile de declarare şi plată au fost îndeplinite cu sinceritate, nepunându-se problema veridicităţii şi legalităţii operaţiunilor de gestionare a uleiurilor uzate. Pe această cale, menţionăm că vom continua să răspundem de fiecare dată cu promptitudine şi transparenţă solicitărilor venite din partea organelor de control”, a transmis Toyota România.

În urma cercetărilor, s-a stabilit că unii operatori economici care au introdus uleiuri industriale pe piaţa naţională ar fi evidenţiat în actele contabile şi în alte documente legale operaţiuni fictive care atestau îndeplinirea obligaţiilor privind gestionarea uleiurilor uzate.

În acest mod, firmele importatoare s-ar fi sustras de la plata taxei de 2 lei/litru către Fondul pentru Mediu, în vigoare în perioada 1 ianuarie 2011 – 31 decembrie 2013, pentru diferenţa dintre cantităţile corespunzătoare obligaţiilor anuale de gestionare şi cantităţile de uleiuri uzate gestionate.

Prejudiciul cauzat bugetului Fondului pentru Mediu este de aproximativ 29 de milioane de euro.

Sursa: News.ro

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
SONDAJ: Aţi folosit un Advent Calendar în perioada sărbătorilor de iarnă?
Observator » Ştiri economice » Firmele Toyota și Mercedes, vizate într-un dosar de EVAZIUNE FISCALĂ de 29 de milioane de euro. REACȚIA companiei japoneze