Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Pact energetic între Franța fără curent și Germania fără gaze. Decizie surprinzătoare luată de Berlin

Ministrul german al Economiei, Robert Habeck, a anunțat că guvernul a decis să țină în funcțiune două dintre cele trei centrale nucleare programate să fie închise în decembrie. “Doar în această iarnă, ca soluție de rezervă, în caz că va fi nevoie”, a justificat decizia Habeck. Între timp, Germania, rămasă fără gaze și Franța, rămasă fără electricitate, au decis să se ajute reciproc la iarnă. 

de Redactia Observator

la 06.09.2022 , 14:31

Pact energetic între Franța fără curent și Germania fără gaze. Decizie surprinzătoare luată de Berlin Pact energetic între Franța fără curent și Germania fără gaze. Decizie surprinzătoare luată de Berlin - Profimedia

Germania a luat măsuri pentru a menține două centrale nucleare disponibile în această iarnă, o inversare a politicii Berlinului, relatează Bloomberg. Liderii europeni continuă să se lupte să găsească soluții de urgență la criza energetică care se adâncește. Decizia Moscovei de a opri principala sa conductă de gaz către Europa a dus luni la o nouă creștere a prețurilor la gaze și energie. Politicienii europeni trebuie să ia măsuri de urgență pentru a opri o criză care riscă să se transforme și într-un dezastru economic, social și financiar, notează sursa citată. 

Cancelarul german Olaf Scholz și președintele francez Emmanuel Macron au încheiat de urgență un pact energetic pentru a se ajuta reciproc în timpul iernii, formând un front unit înainte de negocierile UE de la sfârșitul acestei săptămâni cu privire la instrumentele de combatere a crizei energetice. 

Miniștrii Energiei din Uniunea Europeană urmează să se întâlnească vineri, iar propunerile aflate pe masă până acum includ reduceri la consumul de energie, măsuri de stimulare a lichidităților în sectorul energetic pe măsură ce cererile de garanții cresc vertiginos și plafonarea prețului la gaz. Ba chiar există un proiect de reducere a taxelor de poluare pentru a reduce costul energiei electrice, ceea ce arată cât de departe este dispus să meagă blocul comunitar, renunțând la politici ”sacre”.

Articolul continuă după reclamă

Decizia Germaniei de a menține două centrale nucleare de rezervă este de asemenea o schimbare de politică care a fost dificil de luat pentru guvernul de coaliție al lui Scholz. Ministrul Economiei, Robert Habeck, a insistat că renunțarea la energia nucleară adoptată în urma dezastrului de la Fukushima este încă în vigoare, dar două centrale vor fi ținute de rezervă în cazul în care va fi necesară punerea lor în funcțiune, dar doar pentru iarna aceasta.

Pe acelaşi subiect

”Voi face totul pentru a asigura securitatea energetică a Germaniei”, a spus Habeck. ”În acest fel, putem acționa dacă se întâmplă ceva mai rău”. 

Pact energetic între Franța și Germania

O Germanie fără gaze și o Franță fără electricitate, după ce flota sa puternică de centrale nucleare a fost afectată de o serie de probleme, au decis în grabă să se susțină reciproc în timpul iernii. Franța va finaliza lucrările pentru a putea exporta gaze către Germania ”de fiecare dată când este nevoie” în această iarnă, a spus Macron. În același timp, Germania va crește puterea de producție pentru a putea exporta mai multă energie electrică în Franța atunci când cererea va fi mare. 

În Franța prețurile la energie electrică pentru începutul anului viitor sunt cu aproximativ 30% mai mari decât în ​​Germania, deoarece Electricite de France SA are probleme cu centralele sale nucleare. De obicei, un exportator major de energie în orele de vârf, Franța are nevoie de importuri în acest an - unul dintre motivele pentru care prețurile europene sunt atât de mari.

În timp ce Macron le-a cerut cetățenilor francezi să reducă consumul cu 10%, Habeck a spus că vor fi necesare mai multe măsuri. Ambele țări susțin o taxă la nivelul UE pe profitul companiilor energetice. Macron a cerut, de asemenea, monitorizarea speculei pe piața de energie și susține apelurile de a deconecta prețul gazului de cel al energiei.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri economice » Pact energetic între Franța fără curent și Germania fără gaze. Decizie surprinzătoare luată de Berlin