Grindeanu atacă PNL înaintea întâlnirii de la Cotroceni: Aţi devenit obositori şi o sursă permanentă de blocaj
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a lansat duminică un nou atac la adresa PNL, acuzând liberalii că blochează soluţionarea crizei politice şi că, deşi se află la guvernare de şapte ani fără să fi câştigat alegerile, nu au livrat reformele promise. Mesajul liderului social-democrat vine cu o zi înaintea consultărilor convocate de preşedintele Nicuşor Dan la Palatul Cotroceni, unde liderii fostei coaliţii sunt aşteptaţi să încerce deblocarea situaţiei politice.
"Brătienii second-hand s-au trezit brusc în conştiinţă şi luptă cu PSD. Asta în timp ce se ţin legaţi de scaune în frunte cu un premier demis cu 281 de voturi care va îndatora România cu 25 de miliarde lei mai mult în acest an decât a făcut-o Marcel Ciolacu în 2024. 900 de euro împrumutaţi pe oră. 165 de locuri de muncă pierdute în fiecare zi. Şi 70 de firme care dau zilnic faliment", a scris, duminică, pe Facebook, Sorin Grindeanu.
Preşedintele PSD afirmă că "propaganda obraznică şi armata digitală duduie însă de reforme": "Ultima dintre ele - 15 mii de posturi de 'bugetari' rase din Educaţie. Din Educaţie! Aplauze".
Potrivit lui Grindeanu, în tot acest timp, "miniştrii demişi - ca Pîslaru, împart contracte de milioane de lei firmelor de casă, înfiinţate tot de ei".
"S-a stins lumina în cămară şi au dispărut şi rafturile! Iar o doamnă pe care n-a votat-o nimeni ne spune cu emfază ipocrită că discordia în coaliţie a apărut când s-a ajuns la companiile de stat. Nu, doamnă! Iar nu aţi înţeles nimic. Măsurile pe companiile de stat, reducerile de indemnizaţii şi de membri în CA-uri, s-au luat prin pachetul doi şi au fost lucrate de Radu Oprea de la PSD. Dvs. nu aţi făcut nicio reformă. Doar aţi vrut să vindeţi netransparent, pe repede înainte şi la super-discount perlele economiei româneşti - precum Hidroelectrica, unor fonduri de investiţii din afară selectate de voi. Şi aţi făcut multe combinaţii pe multe milioane de euro cu tot felul de firme străine. Atât", o acuză preşedintele PSD pe vicepremierul interimar Oana Gheorghiu.
Potrivit acestuia, "lupta anti-PSD nu a generat niciodată vreo soluţie reală pentru români".
"Doar ură. Lipsa de soluții nu poate fi hrănită cu teze anti-PSD din partea unora care atârnau pe la mese să prindă un loc pe listele comune cu noi. Nu-i așa, Dani Motreanu?! Nu-i așa, Siegfried?!", a mai scris Grindeanu.
Preşedintele Nicuşor Dan a invitat luni, la Cotroceni, liderii fostei coaliţii de guvernare, în încercarea de a găsi o rezolvare a crizei politice actuale, deşi afirma că nu simte că se degajă o soluţie.
"Mâine la Cotroceni se va vedea clar cine vrea să găsească o soluţie raţională şi rezonabilă şi cine vrea să ţină România blocată în continuare pentru propriile privilegii. Atunci când nu ai un program pentru economie şi pentru cetăţeni, singurul care îţi rămâne la îndemână este programul anti-PSD", susţine Grindeanu.
