Incident într-o secţie de vot din Cluj. Un bărbat a vrut să ofere ciocolată, dar s-a răzgândit şi a făcut scandal
O persoană a venit, duminică, la vot, la o secție din Cluj, unde a vrut să ofere ciocolată, apoi a făcut scandal. Un alt bărbat a vrut să intre într-o secție înainte de a se deschide și s-a ales cu dosar penal. Peste 100 de incidente au fost raportate în ultimele 24 de ore.

Procesul de vot a început în întreaga țară, iar în ultimele 24 de ore, au fost primite 104 sesizări de incidente electorale, 41 fiind în curs de verificare, potrivit Ministerului Administrației și Internelor (MAI). Cele mai multe sesizări au fost despre continuarea propagandei electorale. Au fost aplicate 32 de avertismente și cinci amenzi, în valoare de 14.500 de lei și s-au întocmit dosare penale pentru săvârșirea a șapte posibile infracțiuni.
Incidente la secţiile de votare din ţară
Astfel, o persoană s-a prezentat la o secție de votare din județul Cluj sub pretextul că dorește să ofere membrilor biroului electoral ciocolată. A fost scoasă din incintă de un angajat MAI, moment în care a început să se manifeste violent și să facă amenințări grave. În acest caz s-a întocmit dosar penal pentru ultraj.
Un cetățean din localitatea Ion Ghica, din județul Ialomița, aflat în stare de ebrietate, a încercat să deschidă ușa secției de votare, trăgând de cele 3 sigilii, dar a fost oprit și imobilizat de un angajat MAI. Acum este cercetat pentru rupere de sigilii.
- Incidente la alegerile parlamentare. Sancţiuni de peste 100.000 de lei şi 277 de sesizări de la începerea votului
- Incident într-o secţie de vot din Cluj. Un bărbat a vrut să ofere ciocolată, dar s-a răzgândit şi a făcut...
- MAI: 124 de posibile incidente electorale, pe durata campaniei. S-au dat 11 amenzi în valoare de peste 21.000 de lei
- Premierul canadian a anunţat alegeri legislative anticipate la 28 aprilie: "Trump vrea să ne distrugă"
- George Simion anunță că AUR e gata să își asume guvernarea, după retragerea PSD: "Suntem de încredere"
La nivelul întregii țării sunt mobilizați aproximativ 45.500 de polițiști, jandarmi, pompieri, polițiști de frontieră și lucrători de la alte structuri, dintre care 20.800 asigură protecția secțiilor de vot.
Ce nu ai voie să faci astăzi. Sancţiuni pentru încălcarea regulilor în secţiile de vot
MAI avertizează că persoana care votează fără a avea acest drept, de două sau mai multe ori prin introducerea în urnă a mai multor buletine de vot decât are dreptul un alegător se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă și interzicerea exercitării unor drepturi. Aceeași pedeapsă este prevăzută și pentru cetățeanul care utilizează un act de identitate nul ori fals sau un buletin de vot fals.
Oferirea sau darea de bani, de bunuri ori de alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze o anumită listă de candidați ori un anumit candidat se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. Nu intră în categoria bunurilor interzise, bunurile cu valoare simbolică, inscripționate cu însemnele unei formațiuni politice.
Împiedicarea, prin orice mijloace, a liberului exercițiu al dreptului de a alege sau de a fi ales se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani. Violarea prin orice mijloace a secretului votului se pedepsește cu amendă, dar dacă fapta a fost comisă de un membru al biroului electoral al secției de votare, pedeapsa este închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă și interzicerea exercitării unor drepturi.
Persoana care refuză să se conformeze dispozițiilor președintelui biroului electoral al secției de votare cu privire la asigurarea ordinii în localul de vot și în împrejurimi poate primi o amendă cuprinsă între 1.500 și 4.500 de lei.
Continuarea propagandei electorale, inclusiv pe rețelele de socializare, precum și sfătuirea alegătorilor la sediul secțiilor de votare să voteze sau să nu voteze un anumit competitor electoral se sancționează cu amendă de la 4.500 la 10.000 de lei.
Potrivit Deciziei BEC nr. 23D din 19.09.2024, fotografierea sau filmarea prin orice mijloace a buletinului de vot este interzisă.
Cetățenii români cu domiciliul sau reședința în România, care în ziua votării se află în țară, pot vota în baza unuia dintre următoarele acte: cartea de identitate, cartea electronică de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate, pașaportul diplomatic, pașaportul diplomatic electronic, pașaportul de serviciu, pașaportul de serviciu electronic și carnetul de serviciu militar, în cazul elevilor din școlile militare.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰