Antena Meniu Search
x

Ministrul Muncii, anunț despre plata pensiilor recalculate în aprilie 2019

Circa 35.000 de decizii de recalculare au fost deja trimise acasă pentru pensionarii care au lucrat în grupa I şi grupa a II-a de muncă şi nu li s-a calculat stadiul suplimentar în momentul ieşirii la pensie. 30.000 dintre aceștia vor primi pensia recalculată prin mandat poștal, în aprilie.

de Redactia Observator

la 05.04.2019, 13:49

Pensii recalculate
Marius Budăi a anunţat că în luna aprilie vor fi puse în plată 30.000 din cele o sută de mii de pensii recalculate - Hepta

Circa 35.000 de decizii de recalculare au fost deja trimise acasă pentru pensionarii care au lucrat în grupa I şi grupa a II-a de muncă şi nu li s-a calculat stadiul suplimentar în momentul ieşirii la pensie. Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunțat vineri că 30.000 dintre aceștia vor primi banii prin mandat poștal, în perioada 11 - 15 aprilie.

Pensiile persoanelor care au lucrat în grupa întâi şi a doua de muncă şi care la momentul ieşirii la pensie nu le-a fost luat în calcul stagiu de cotizare suplimentar pentru acordarea punctajului sunt în linie dreaptă cu calcularea. Din cele circa 100.000 de decizii, deja am trimis acasă pensionarilor un număr de 35.000 de decizii, urmând ca până în sărbătorile de Paşte marea majoritate din acestea să fie şi puse în plată, adică jur de 30.000”, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, Marius Budăi.

Ministrul Muncii a explicat că pensionarii vor primi diferenţele de bani în perioada 11-15 aprilie 2019, prin mandat poştal.

Fac apel la părinţii şi bunicii noştri ca în această perioadă să încerce să ia legătura cu factorii poştali pentru a intra în posesia acestor diferenţe de bani, cu menţiunea că vor fi plătite diferenţele de la 1 octombrie 2018 până la 30. 04. 2019, urmând ca în continuare, până la 30 septembrie 2019, să se achite toate diferenţele de bani pentru toţi cei 100.000 de beneficiari”, a mai spus Marius Budăi.

Casa Naţională de Pensii a anunţat, joi, că, în cazul persoanelor care nu au fost găsite la domiciliu de factorii poştali şi au fost avizate pentru a se prezenta la Oficiul poştal, sumele reprezentând drepturile restante pot fi ridicate de la ghişeele poştale de care aparţin până în 17 aprilie.

Potrivit news.ro, această modalitate de plată a diferenţelor se aplică atât pensionarilor care primesc drepturile prin Poşta Română, cât şi celor care primesc drepturile prin cont bancar.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Aţi alocat un buget mai mare pentru Paşte în acest an faţă de 2023?

Observator » Stiri economice » Ministrul Muncii, anunț despre plata pensiilor recalculate în aprilie 2019