O clădire emblematică a Bucureştiului se vinde cu 26 de milioane de euro
Palatul Telefoanelor este scos la vânzare de către compania de telecomunicații Orange. Se cer aproape 26 de milioane de euro pentru clădirea emblematică de pe Calea Victoriei.
Chiria prime de high street pe Calea Victoriei a ajuns la 90 euro/mp/lună, cu 50% mai mult decât acum un an, potrivit datelor Cushman & Wakefield Echinox. Nivelul este de patru ori peste cel mai scump birou din Capitală, de 22 euro/mp. Pe această piaţă intră acum un activ greu de egalat ca valoare simbolică: Palatul Telefoanelor, clădirea Art Deco de la numărul 35, considerată la inaugurarea din 1933 un adevărat zgârie-nori, după modelul celor din New York, scrie Ziarul Financiar.
Prețul de vânzare cerut de Orange este de 25,87 milioane de euro pentru proprietatea care stă pe un teren intravilan de 2.252 mp, din care 1.953 mp la adresa Calea Victoriei nr. 35 și 299 mp pe strada Matei Millo nr. 5A.
Prețul solicitat este de aproximativ 2.200 de euro pe metru pătrat construit.
