Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Revoltător! Energia TERMICĂ s-ar putea scumpi cu 40% de la 1 ianuarie

O posibilă scumpire a energiei termice stârneşte controverse. Autorităţile afirmă că, de la 1 ianuarie, cei care primesc căldură şi apă caldă în regim centralizat ar putea plăti facturi mai mari cu până la 40 la sută

de Redactia Observator

la 24.11.2014 , 16:49

O posibilă scumpire a energiei termice stârneşte controverse. Autorităţile afirmă că, de la 1 ianuarie, cei care primesc căldură şi apă caldă în regim centralizat ar putea plăti facturi mai mari cu până la 40 la sută

Asta în condiţiile în care, de la începutul anului viitor, ar urma să se scumpească gazele pentru agenţii economici, inclusiv regiile de termoficare. S-ar crea astfel o discriminare între cei care au centrale termice de apartament şi cei care sunt conectaţi la sistemul centralizat.

În replică, Departamentul pentru Energie din cadrul Guvernului a anunţat printr-un comunicat de presă că ''preţurile plătite de consumatorii casnici pentru gazele naturale din producţia internă, vor rămâne neschimbate de la 1 ianuarie 2015 în raport cu nivelul actual.''

Articolul continuă după reclamă

Departamentul pentru Energie specifică în mod clar, în comunicatul trimis, o amânare parţială sau totală a liberalizării pentru consumatorii industriali (inclusiv C.E.T. –uri) necesită o aprobare prealabilă a Comisiei Europene.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?
Observator » Ştiri economice » Revoltător! Energia TERMICĂ s-ar putea scumpi cu 40% de la 1 ianuarie