Antena Meniu Search
x

Video România, sufocată de o inflaţie record şi cele mai mari creşteri de preţuri din ultimii 18 ani

România e sufocată de scumpiri record şi o inflaţie de speriat. Asistăm la cele mai mari creşteri de preţuri din ultimii 18 ani şi la o rată a inflaţiei uriaşă: 10,2%. Totul ne costă acum mai mult, de la alimente, carburanţi şi până la energie. Pe zi ce trece, inflaţia ne mănâncă tot mai mult din puterea de cumpărare şi valoarea banilor.

Mădălina Chiţac
de Mădălina Chiţac

la 12.04.2022, 19:29

Vezi și

Cartofii sunt pe primul loc în topul scumpirilor la alimente. Preţul lor e mai mare cu 36% faţă de anul trecut. "Cartoful este o cultură aparte. Ce ne-a lipsit nouă în ultimii ani sunt depozitele de stocare a cartofilor pe perioada iernii şi a primăverii timpurii", a declarat Adrian Chesnoiu, ministrul Agriculturii. Uleiul s-a scumpit cu 32%, iar mălaiul cu 24%. Şi pentru pâine plătim cu 16% mai mult. În urmă cu un an, pentru aceste alimente plăteam 100 de lei. Avem aici mai multe produse de bază. Pâine, brânzeturi, mezeluri, ulei, mazăre. Acum, aceleaşi produse ne costă 110 lei. Aşa că fie scoatem 10 lei în plus, fie renunţăm la pâine şi la făină.

Economiştii se aşteaptă ca inflaţia să depăşească 11% în lunile care urmează

"Cauza acestor scumpiri pe care astăzi le decontăm cu toţii o reprezintă creşterea preţului la energie şi la gaz. Trebuie să ne uităm spre acel moment T0, liberalizarea pieţei energiei, care a condus la explozia preţului la gaze şi electricitate", a declarat Adrian Chesnoiu, ministrul Agriculturii. Cu tot cu măsurile de sprijin din energie, plafonarea şi cmpensarea, gazele naturale ne costă cu 46% mai mult faţă de 2021. "Politica economică a Federaţiei Ruse, cumulat cu războiul au dus la o creştere a gazelor naturale", a declarat Bogdan Leu, director FEL Romania.

Şi carburanţii costă mai mult cu 34%. Dar scumpirile care ne ard la buzunare nu se simt la Palatul Victoria. "Un plin de benzină este în jur de 4.000 de lei. 400. Scuzaţi", a declarat Nicolae Ciucă. "Am renunțat la mașina pe motorină şi o să iau una pe benzină. Dacă la început se discuta despre o inflaţie cu două cifre în luna martie, iată că nu este cazul...", a declarat Adrian Câciu, ministrul de Finanţe. Numai că realitatea şi datele prezentate de INS l-au contrazis. Inflaţia a ajuns la 10,2%. "La o familie de două persoane, la 5.000 de lei pe lună, anul trecut cheltuiam 2.200 de lei pe mâncare, utilităţi, transport, toate facilităţile care ţineau de viaţa de zi cu zi. În 2022, în luna aprilie, costurile cu viaţa de zi cu zi au crescut cu cel puţin o mie -1.200 de lei", a declarat Adrian Negrescu, economist. Iar veştile proaste continuă. Economiştii se aşteaptă ca inflaţia să depăşească 11% în lunile care urmează.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Veţi participa la Slujba de Înviere?

Observator » Stiri economice » România, sufocată de o inflaţie record şi cele mai mari creşteri de preţuri din ultimii 18 ani