Antena Meniu Search
x

Curs valutar

România a înregistrat un avans de 4,1% a numărului de turişti în primul semestru al anului, anunţă Ministrul Turismului

România a înregistrat o creştere de 4,1% a numărului de turişti în primul semestru, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

de Redactia Observator

la 06.08.2018 , 14:41

România a înregistrat o creştere de 4,1% al numărului de turişti în primul semestru, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut - Observator

România a înregistrat o creştere de 4,1% a numărului de turişti în primul semestru, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, iar măsura acordării voucherelor de vacanţă este cea mai importantă luată de un Guvern, după Revoluţie, în acest sector, a anunţat luni ministrul Turismului, Bogdan Trif, la prezentarea bilanţului de şase luni.

“Vreau să încep cu o veste foarte bună, şi anume că am înregistrat, în primele şase luni ale anului, o creştere de 4,1% a numărului de turişti în România. Aş începe cu tichetele de vacanta. Este măsura cea mai importantă pe care a luat-o un Guvern de la Revoluţie încoace. Este un ajutor direct dat sectorului turistic”, a spus Trif.

După aplicarea acestei măsuri, fiecare funcţionar public trebuie să primească un voucher de vacanţă în valoare de 1.450 de lei, iar suma poate fi cheltuită doar în interiorul graniţelor ţării.

Articolul continuă după reclamă

”Este o măsură care, în mod clar, a ajutat acest sector, mai ales că am avut parte de o vreme, totuşi, nefavorabilă turismului, inclusiv pe litoralul românesc. În ultima perioadă, au fost ploi aproape zilnice. Nu o spune doar Ministerului Turismului că această măsură sunt un succes. Am aici şi adresa ANAT-ului (Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism - n.r.) (...)”, a spus Trif.

Ministrul a subliniat că sectorul privat a susţinut această măsură.

”Cei care folosesc voucherele de vacanţă pentru cazare şi pentru accesul în restaurante, cu siguranţă nu vor cheltui doar acei bani. Ei vor veni cu un buget separat care, de asemenea, va fi cheltuit în România”, a spus ministrul.

Sursă: News.ro

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri economice » România a înregistrat un avans de 4,1% a numărului de turişti în primul semestru al anului, anunţă Ministrul Turismului