Ţara care le oferă oamenilor peste 80.000 de euro să se mute acolo. Există şi o condiţie
Irlanda vine cu o ofertă pentru cei care visează să scape de haosul vieţii moderne şi să se retragă într-un peisaj rural, idilic. Doritorii pot primi până la 84.000 de euro pentru a se muta pe una dintre cele peste 20 de insule de pe litoralul vestic, inclusiv Inis Mór, al cărei peisaj poate fi uşor recunoscut din capodopera hollywoodiană “The Banshees of Inisherin”, scrie CNN.
Guvernul irlandez a anunțat o inițiativă pe 10 ani, în care oferă peste 80.000 de euro celor care aleg să se mute pe una dintre insulele îndepărtate ale țării.
„Insulele noastre sunt o parte integrantă a structurii rurale a Irlandei”, a declarat Heather Humphreys, ministrul irlandez pentru dezvoltare rurală și comunitară, într-o declarație din iunie 2023. „Insulele găzduiesc, de asemenea, unele dintre comunitățile noastre cele mai vibrante și distinctive din punct de vedere cultural... scopul acestei politici este de a ne asigura că acestea continuă să supravieţuiască și să prospere pe insulele cele mai îndepărtate, mulți ani de acum încolo”.
Politica guvernului irlandez vizează 23 de insule mai mici care sunt deconectate cu totul de continent. Desigur, există şi o condiţie: banii primiţi trebuie folosiţi pentru restaurarea proprietăți alese.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰