Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ultimul Parastas pentru cei 16 sfinți canonizați: "Noi suntem cei care avem nevoie de rugăciunile lor"

Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul a oficiat un ultim Parastas pentru cei 16 cuvioși și mărturisitori ai Ortodoxiei din secolul 20, înainte de proclamarea generală a canonizării acestora: „Noi suntem cei care avem nevoie de rugăciunile și de mijlocirea acestor aleși ai lui Dumnezeu”.

de Redactia Observator

la 04.02.2025 , 12:07

Ultimul Parastas pentru cei 16 sfinți canonizați Ultimul Parastas pentru cei 16 sfinți canonizați: Noi suntem cei care avem nevoie de rugăciunile lor - Basilica.ro

Parastasul a fost oficiat la Catedrala Patriarhală, fiind precedat de slujba Vecerniei Mari. Vorbind despre această ultimă slujbă de pomenire, Preasfinția Sa a afirmat faptul că „este un moment copleșitor pentru noi, slujitorii desemnați de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României și Președintele Sfântului Sinod, pentru oficierea lui, apăsați fiind de conștiința nevredniciei noastre pentru o lucrare atât de mare și de sfântă”.

Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul a subliniat faptul că Parastasul din ajunul proclamării generale a sfinților aduce în prim-plan îndemnul potrivit căruia toți oamenii sunt chemați la sfințenie.

„Prin Parastasul din ajunul proclamării canonizării unor sfinți, se învederează adevărul că toți oamenii sunt chemați la sfințenie, iar cei care se ostenesc pentru aceasta o și dobândesc. În cartea Leviticului, Dumnezeu cere celor pe care i-a ales să fie poporul Lui: Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru, sfințiți-vă și veți fi sfinți, că Eu, Domnul Dumnezeul vostru, Sfânt sunt”.

Articolul continuă după reclamă

16 nou-canonizaţi sfinţi

Pe acelaşi subiect

Această sfințenie, la care suntem cu toții chemați, a explicat Episcopul vicar patriarhal, „au căutat-o și cu ajutorul lui Dumnezeu au dobândit-o, cei 16 nou-canonizați sfinți pe care i-am pomenit în această seară și a căror proclamare generală va avea loc mâine (marți - n.r.) la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie”.

„Martiri și mărturisitori, profesori de teologie și preoți de parohie, stareți și duhovnici, misionari în cetate și nevoitori în codri și în locuri ascunse de lume, iconari și mânuitori ai condeiului, filantropi și făcători de bine, adevărați stâlpi ai Bisericii și neamului, în vreme de mare primejdie, sfeșnic cu 16 făclii strălucitoare, au fost așezați de Dumnezeu să lumineze într-un veac întunecat de ideologii totalitare și anticreștine”, a afirmat în continuare ierarhul, potrivit basilica.ro.

Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul a amintit de faptul că proclamarea generală a sfinților, de marți, va avea loc în ziua în care Biserica Ortodoxă Română împlinește 100 de ani de la ridicarea sa la rangul de Patriarhie și că anul 2025 a fost declarat Anul Omagial al Centenarului Patriarhiei Române și Anul Comemorativ al Duhovnicilor și Mărturisitorilor Ortodocși Români din Secolul 20.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat în iulie 2024 canonizarea a 16 sfinţi români, printre care părintele Dumitru Stăniloae, profesor de teologie la Sibiu și la București, cu titulatura: Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae, cu cinstire în ziua de 4 octombrie, părintele protosinghel Arsenie Boca, cu titulatura: Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop, cu cinstire în ziua de 28 noiembrie, precum și părintele arhimandrit Cleopa Ilie, starețul Mănăstirii Sihăstria, cu titulatura: Sfântul Cuvios Cleopa de la Sihăstria, cu cinstire în ziua de 2 decembrie.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-ați gândit vreodată să dați în judecată o instituție a statului?
Observator » Evenimente » Ultimul Parastas pentru cei 16 sfinți canonizați: "Noi suntem cei care avem nevoie de rugăciunile lor"