Un diamant roz, extrem de rar, va fi scos la licitaţie pentru 35 de milioane de dolari. Unde a fost descoperită piatra preţioasă
Un diamant roz, considerat a fi foarte rar, este scos la licitaţie pentru 35 de milioane de dolari.
Piatra preţioasă are aproape 11 carate şi un nume pe măsură: "Roz Etern". Va fi scos la licitaţie în iunie, la New York, la aproape patru ani de la descoperirea sa. Diamantul a fost extras în 2019 dintr-o mină din Botswana, minereul brut având iniţial aproape 24 de carate.
Casa de licitaţii a declarat că este unul dintre cele mai valoroase diamante de această culoare şi a intrat chiar în istorie. Recordul de preţ la o licitaţie pentru un diamant roz a fost stabilit la Hong Kong în 2017. S-au dat atunci 71 de milioane de dolari pentru o piatră preţioasă de aproape 60 de carate.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰