Veste bună! CONCEDIUL de maternitate ar putea fi prelungit
Preşedinţia italiană a Uniunii Europene doreşte să relanseze o propunere vizând creşterea duratei minime a concediului de maternitate la 20 de săptămâni în toate ţările UE
Preşedinţia italiană a Uniunii Europene doreşte să relanseze o propunere vizând creşterea duratei minime a concediului de maternitate la 20 de săptămâni în toate ţările UE
"Preşedinţia în exerciţiu vrea să încerce să supună acest text discuţiilor celor 28 de state membre", a declarat în faţa Parlamentului European (PE) Sandro Gozi, secretar de stat italian responsabil cu Afacerile Europene, conform Mediafax.
"Credem că merită să încercăm. Am putea reexamina propunerea pentru a vedea dacă există condiţiile (unui acord) şi a încerca să evităm un blocaj", a adăugat Gozi, apreciind totuşi că demersul se anunţă dificil din cauza "divergenţelor foarte importante" dintre statele membre.
Textul vizat, propus de Comisia Europeană în 2008 şi aprobat de PE în 2010, prevede creşterea duratei minime a concediului de maternitate la 20 de săptămâni (faţă de 14 săptămâni în prezent), cu o remuneraţie de 100% din salariu, şi instaurarea principiului unui concediu de paternitate remunerat.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰