Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Cât de greu le este copiilor la creşă. Specialiştii spun că au nevoie de 3 luni pentru acomodare

E un moment greu şi pentru părinţi, şi pentru copii. Prima zi la creşă înseamnă emoţii pentru toată lumea, iar educatorii vin cu strategii pentru a face tranziţia mai uşoară: cheamă copiii în zile diferite sau în serii. Abia în ultimă instanţă cheamă părinţii să-i liniştească. Acomodarea poate dura până la 2 sau 3 luni, în cele mai dificile cazuri.

de Mădălina Iacob

la 11.09.2024 , 19:45

Desprinderea e dificilă. Mamele încearcă să se furişeze timid şi să îi lase pe cei mici cu doamnele educatoare. Dar nu se îndură să plece de tot, mai ales dacă cel mic începe să plângă mai tare. "A fost foarte încantat până l-am lasat, a plâns puţin. Toata saptamana suntem acasa, de saptamana viitoare vom incepe serviciul si eu si sotul si il vom lasa la somn", spune o mamă. În prima săptămână, câteva ore pe zi sunt suficiente. Pentru o acomodare mai uşoară, unele creşe cheamă treptat copiii timp de 10 zile, în grupa începătorilor.

Adaptarea copiilor poate dura între 20 şi 60 de zile, spun specialiştii

"Ne-am gândit, pentru a gestiona cât mai bine emoţiile copiilor, să nu introducem zilnic mai mult de 3 copii la o grupă nouă. Pentru ca la această vârstă ei trebuie să fie îngrijiti unu la unu si supravegheati", a declarat Claudia Dobromir, medic creşă. O altă creşă, o strategie nouă: aici, educatorii completează grupele cu câte 5 copii, în fiecare săptămână. Sunt puse la bătaie toate strategiile dacă micuţii plâng prea mult.

Vezi și

"Dacă este captat de imaginile din clasa, ii arat, observam ce putem vedea pe pereti, animale, albinute ii dau o imbratisare, îi spun că totul va fi bine, vine mami după el. La o jumătate de ora dacă nu se calmează copilul şi nu are pauze, apelez la părinţi. Părintele poate să vină să îl ia pe copil de maxim 2 ore. Îl linişteşte afară şi apoi îl readuce în colectivitate", a declarat Emima Niculai, educatoare creşă.

Adaptarea copiilor poate dura între 20 şi 60 de zile, spun specialiştii. Dar totul depinde de cât de bine se pregateşte întreaga familie pentru acest moment. "Prima regulă pentru înscrierea la creşă este să nu o facem la începutul anului scolar, când e mare înghesuială. O a doua regulă importantă este ca înainte să aducă copilul la cresa parintele sa parcurga cel putin cu el doua saptamani drumul spre cresa. Cele mai grele dintre cazuri sunt cele in care copiii de cresa vin inca alaptati", a declarat Marina Manea, specialist educaţie. "Este un dublu atasament, mai ales pentru copiii foarte mici, care merg pentru prima oara la cresa. Copilul este predat educatoarei in fiecare zi dimineata, este luat seara in mintea lui este abandonat", a declarat Bogdan Cotigă, psiholog. Copiii care au stat numai cu părinţii şi nu au petrecut timp şi cu altcineva, cum ar fi bunicii, bonele sau alţi prieteni de familie se adaptează, de obicei, mai greu în colectivitate.

Mădălina Iacob Like

De la prima transmisiune live, la înâlnirea cu Papa Francisc, funeraliile Reginei Elisabeta a doua, încoronarea regelui Charles şi până la ceremonia luminii sfinte din Ierusalim, meseria de jurnalist mă surprinde şi mă învaţă întotdeauna câte ceva.

Întrebarea zilei
Vi se par prea stricte regulile impuse pentru uniforma elevilor?
Observator » Educaţie » Cât de greu le este copiilor la creşă. Specialiştii spun că au nevoie de 3 luni pentru acomodare