Video Festivalul de la Cannes 2025. Scarlett Johansson, ovaționată 5 minute pentru debutul regizoral. Kevin Spacey, premiat pentru întreaga carieră
A fost o nouă seară spectaculoasă la Festivalul de Film de la Cannes! Apariţia pe covorul roşu a supermodelului Naomi Campbell a tăiat respiraţia multora. Iar actriţa Scarlett Johansson şi-a prezentat primul său film în calitate de regizor. Nu au lipsit nici controversele. Actorul american Kevin Spacey, laureat al premiului Oscar pentru filmul American Beauty, a primit un Palme D Or pentru întreaga carieră.
- Iranul a lansat noi atacuri asupra Israelului. IDF controlează cerul Teheranului, susţine Netanyahu
- Aplicaţia Antena Sport poate fi descărcată gratuit acum din AppStore şi GooglePlay
Frumoasa Scarlett Johansson şi-a făcut debutul regizora, la Festivalul de film de la Cannes.
Filmul ei, "Eleanor the Great", a fost răsplătit cu cinci minute de ovaţii de către cineaştii prezenţi în sală, iar celebra actriţă a declarat că momentul a fost un vis devenit realitate.
Drama o are în distribuţie pe legendara June Squibb, care, la vârsta de 95 de ani, interpretează rolul unei văduve care se preface a fi o supraviețuitoare a Holocaustului, pentru a depăși singurătatea.
Scarlett Johansson are o dublă misiune anul acesta la Cannes. Celebra actriţă face parte şi din distribuţia "The Phoenician Scheme", o comedie cu spioni care îi are în prim plan pe Tom Hanks şi Benicio del Toro şi care a intrat în competiţia pentru trofeul Palme d'Or.
În ciuda acuzaţiilor de agresiune sexuală, actorul american Kevin Spacey a fost recompensat, seara trecută la Cannes, în cadrul unei ceremonii private, cu un premiu pentru întreaga carieră.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰