Summer Well 2025 începe la Buftea. Program, line-up şi bilete
Summer Well 2025, unul dintre cele mai aşteptate festivaluri de muzică din această vară, se desfăşoară în acest weekend, pe Domeniul Ştirbey din Buftea.
După cum bine se ştie, vara este anotimpul festivalurilor de muzică desfăşurate în aer liber. Avem, printre altele, Untold sau Summer Well, dar şi Festobal, Neversea Kapital sau celebrele festivaluri de pe litoral.
Bucureştenii se pot bucura, în acest weekend, de Summer Well 2025, festival de muzică desfăşurat pe Domeniul Ştirbey, la Buftea.
Line-up Summer Well 2025
O pleiadă de artişti de renume mondial şi-au anunţat prezenţa la Summer Well 2025. Dintre aceştia amintim pe Snow Patrol, Empire of the Sun, Isabel Larosa sau Elderbrook.
De asemenea, la Summer Well 2025 ar urma să susţină recitaluri inclusiv artişti precum Simona Delegeanu, Bianca Oance, D.E.N.I.S. sau Karen Dio.
Programul pe zile
Summer Well 2025 înseamnă trei seri pline cu momente artistice deosebite, iar totul începe vineri seara, 8 august 2025, când pe Orange Main Stage ar urma să urce Ari Abdul (18.15), Isabel LaRosa (19.45), Seafret (21.15) şi Snow Patrol (23.00). Tot vineri seara, pe SUNSET STAGE by ING x VISA vor urca Cireşan (19.15), COJO (21.00) şi Soft Play (22.30), iar în Electro Punk Club îi vedeţi pe On The Block (19.00) şi The Hellp (22.15).
Sâmbătă, 9 august 2025, pe Orange Main Stage ar urma să urce Chloe Slater (18.15), Balu Brigada (19.45), Saint Levant (21.30) şi Son Mieux (23.15). Pe SUNSET STAGE by ING x VISA vor urca Simona Delegeanu (19.15), MRCY (21.00) şi Carpetman (22.30), iar în Electro Punk Club îi puteţi vedea pe Tedi (20.00), D.E.N.I.S. (21.00) şi Ekkstacy (22.15).
Duminică, 10 august 2025, pe Orange Main Stage ar urma să urce Banners (18.00), La Femme (19.30), Palaye Royale (21.15) şi Empire Of The Sun (23.15). Pe SUNSET STAGE by ING x VISA vor urca Bianca Oance (18.30), Lana Lubany (20.15), The Dare (22.15) şi Elderbrook (după miezul nopţii), iar în Electro Punk Club îi vedeţi pe Plant (21.00) şi Karen Dio (22.15).
Preţurile biletelor pornesc de la 350 lei
Pentru a avea acces într-una dintre primele două zile trebuie să achitaţi 350 de lei, iar pentru a avea acces în ziua 3 trebuie să achitaţi 395 lei.
Există, însă, şi alte opţiuni. De exemplu, un bilet pentru două zile costă 450 de lei, ceea ce înseamnă 225 lei pentru o zi de festival, iar un abonament pentru toate cele trei zile de festival costă 525 lei, ceea ce înseamnă 175 de lei pentru o zi de festival.
Summer Well 2025 are loc în perioada 8-10 august la Buftea
Summer Well 2025 are loc în perioada 8-10 august, la Buftea, pe Domeniul Ştirbey. Festivalul de muzică alternativă a fost inaugurat în 2011, iar de atunci a adunat, în mod constant, zeci de mii de fani.
Este unul dintre cele mai apreciate festivaluri de muzică din ţară, iar în 2016 a fost chiar nominalizat la European Festival Awards 2016 la categoria "Best Medium-Sized Festival".
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰