Antena Meniu Search
x

CCR discută legea eliminării celor 102 taxe, printre care şi cea radio-tv

Curtea Constituţională ia în discuţie, vineri, sesizarea înaintată în noiembrie de preşedintele Iohannis împotriva legii prin care sunt eliminate 102 taxe fiscale, inclusiv cea radio-TV.

Curtea Constituţională a României ia în discuţie, vineri, sesizarea înaintată în noiembrie de preşedintele Iohannis împotriva legii prin care sunt eliminate 102 taxe fiscale, inclusiv cea radio-TV.

Update 15:00: ”Decizia de astăzi a Curții Constituționale privind eliminarea celor #102taxe este o nouă dovadă că ceea ce este bun pentru oameni nu are cum să fie neconstituțional. 

Este a DOUA dovadă că cei care au atacat aceste legi bune au avut doar o miză electorală. Au crezut că dacă blochează cele două legi, #PSD va pierde voturi în alegeri. A fost însă un calcul greșit, iar totul s-a întors împotriva lor. Sper ca președintele Iohannis să accepte rezultatul și să promulge cât mai repede cele două legi. 

Mă bucur pentru români și îi asigur din nou că am prevăzut în bugetul pentru 2017 atât eliminarea celor 102 taxe, cât și majorările de venituri cu 15% pentru dascăli și medici”, a reacţionat Liviu Dragnea.

Pe acelaşi subiect

Update ora 13:00: CCR a decis vineri că este constituțională legea privind eliminarea unor taxe și tarife, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, după ce a respins sesizarea președintelui Klaus Iohannis.

Preşedintele Iohannis susţine că sunt încălcate normele constituţionale referitoare la principiul separaţiei puterilor în stat şi cel al legalităţii, raporturile Parlamentului cu Guvernul, dar şi cele care guvernează bugetul public naţional.

Preşedintele acuză încălcarea atât a normelor constituţionale, a Legii responsabilităţii fiscal-bugetare, cât şi a Legii pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2016.

Iohannis mai spune că se aplică şi în acest caz prevederile prin care sunt interzise modificări majore în fiscalitate cu 6 luni înainte de alegeri, deoarece măsurile adoptate vor produce consecinţe imediate, fiind afectată execuţia în curs a bugetului de stat, şi nu doar a bugetului viitor.

Preşedintele adaugă în sesizarea de neconstituţionalitate că Parlamentul trebuie să identifice sursa de finanţare necesară pentru aplicarea legii şi să fie propuse soluţii concrete, ţinând cont de faptul că eliminarea simultană a acestor taxe vine la pachet cu o reducere semnificativă a veniturilor bugetare, în condiţiile în care serviciile  publice pentru care acestea se achitau trebuie prestate în continuare.

Şeful statului vorbeşte în sesizare şi despre situaţia TVR şi a Radioului public, arătând că eliminarea taxei radio-TV este de natură să genereze interpretări cu privire la statutul salariaţilor, în cazul în care instituţiile ar rămâne bugetate doar de la stat, şi poate afecta autonomia serviciilor publice de radio şi televiziune.

În final, Iohannis avertizează că prin această lege România riscă să fie depăşită ţinta de 3% de deficit, agreeată de ţara noastră în faţa organismelor internaţionale.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Unde vă petreceţi Sfintele Paşti?

Observator » Evenimente » CCR discută legea eliminării celor 102 taxe, printre care şi cea radio-tv