Antena Meniu Search
x

Curs valutar

174 de ani de la naşterea lui Ceaikovski. Detaliul ŞOCANT din viaţa sa

În urmă cu 174 de ani se năştea marele compozitor rus Piotr Ilici Ceaikovski, autor a numeroase lucrări celebre. Chiar dacă operele sale sunt cunoscute, viaţa geniului ascunde un mister revoltător pentru unii.

de Redactia Observator

la 08.05.2014 , 09:47

 În urmă cu 174 de ani se năştea marele compozitor rus Piotr Ilici Ceaikovski, autor a numeroase lucrări celebre. Chiar dacă operele sale sunt cunoscute, viaţa geniului ascunde un mister revoltător pentru unii.

Acesta s-a născut în Votkinsk înt-o familie de origine burgheză. Tată său era inginer cu rang de locotenent-colonel în Departamentul Minelor. Mama sa, Alexandra Andreevna d'Assier, făcea parte dintr-o familie înstărită de origine franceză care a emigrat în Rusia. Ceaikovski a fost al doilea copil al familiei.

În prima parte a vieţii este împins de familie să studieze dreptul şi ajunge funcţionar public în cadrul Ministerului de Justiţie. Renunţă în favoarea muzicii şi ajunge profesor la Conservatorul din Moscova. A urmat timp de trei ani cursurile lui Rubinstein(orchestraţie) şi Zaremba(compoziţie), studiind în afară de pian, flautul şi orga.

Articolul continuă după reclamă

Piotr Ceaikovski are însă un mister ce pentru unii pare revoltător şi greu de acceptat. În copilăărie a fost trimis la un liceu-internat de băieţi, unde colegii mai mari au observant înclinaţiile homosexual ale compozitorului. Cu timpul bârfele au început să fie tot mai mari. Aşa că, pentru a pune capăt zvonurilor pe această temă se căsătoreşte în 1877 cu Antonia Milioukova, o elevă de-a sa.

Din păcate, mariajul s-a sfârşit prost, iar orientarea sexuală reală a artistului a ajuns să fie cunoscută şi de binefăcătoarea sa, care i-a retras generoasa finanţare de 6.000 de ruble pe an.

Cele mai cunoscute realizări ale lui Ceaikovski sunt baletele “Lacul lebedelor” (1875-76), “Frumoasa din pădurea adormită (1888-89) şi “Spărgătorul de nuci” (1891-92).

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » 174 de ani de la naşterea lui Ceaikovski. Detaliul ŞOCANT din viaţa sa