Antena Meniu Search
x

Curs valutar

20 mai 1799: Se naşte o legendă a literaturii! Lucruri neştiute despre Balzac

Este considerat unul dintre cei mai mari scriitori ai literaturii universale! Puţini ştiu, însă, că bea, de exemplu, 50 de ceşti de cafea zilnic

de Diana Juncu

la 20.05.2014 , 21:48

Este considerat unul dintre cei mai mari scriitori ai literaturii universale! Puţini ştiu, însă, că bea, de exemplu, 50 de ceşti de cafea zilnic

La 20 mai 1799 se naște în orașul Tours Honoré de Balzac fiind primul copil al familiei. Acesta primește un singur prenume Honoré, fapt destul de rar pentru Franța acelei perioade. Noul născut va fi încredințat unei doici, în satul Saint-Cyr de lângă Tours, unde va rămâne până la vârsta de patru ani, după obiceiul timpului.

Odată cu anul 1815, Balzac terminându-și studiile, se înscrie la Facultatea de Drept în urma unui compromis între el și tatăl său care l-ar fi dorit în Școala Politehnică.

Articolul continuă după reclamă

Datorită insuficienței banilor, tânărul Balzac s-a văzut în ipostaza de a se abține de la multele plăceri ale tinereții. Cu toate acestea, trăind într-o mansardă închiriată, ducându-și traiul de pe o zi pe alta, a gusta plăcerile începuturilor meseriei sale. Într-o scrisoare adresată surorii sale Laure, el spunea: „Focul s-a aprins pe strada Lesdiguieres nr. 9, în capul unui biet flăcău, iar pompierii nu l-au putut stinge. A fost pus de o femeie pe care el n-o cunoaște: se zice că locuiește la Patru Națiuni, la capătul podului Artelor; se numește Gloria.”

Primul succes al lui Balzac “Les Chouans”, 1829, inițial publicat sub numele de “Le Dernier Chouan” a fost urmat de “La Peau de chagrin” (1831). În următorii 20 de ani el a scris o vastă colecție de romane și scurte povești cunoscută sub numele “La Comédie humaine”. Aceasta, cea mai de seamă lucrare a sa, este o reproducere a societății franceze a timpului său, ilustrând în detaliu peste 2.000 de personaje specifice fiecărei clase sociale și profesii.

Acesta se trezea la 12 noaptea şi se apuca de scris până pe la ora 15:00. Mânca pe la 18:00, se culca la 19:00 şi se trezea iar la miezul nopţii.

Există zvonuri potrivit cărora Honore de Balzac ar fi consumat 50 de ceşti de cafea în fiecare zi.

Scriitorul considera că ejacularea era un consum de energie artistică, deoarece sperma era percepută drept un lichid cerebral. Odată, discutând cu o amică, scriitorul a exclamat cu amărăciune: "Azi dimineaţă am pierdut un roman!".

Diana Juncu Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » 20 mai 1799: Se naşte o legendă a literaturii! Lucruri neştiute despre Balzac