Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Este OFICIAL! 23 ianuarie, zi declarată liberă de către Guvern

Cei care lucrează în sectorul bugetar vor avea 4 zile libere cu ocazia sărbătoririi Micii Uniri. În şedinţa săptămânală, Guvernul a declarat zi liberă şi în 23 ianuarie, făcând legătura între weekend-ul 21-22 ianuarie şi 24 ianuarie, Ziua Unirii Principatelor Române.

de Redactia Observator

la 18.01.2017 , 13:21

Cei care lucrează în sectorul bugetar vor avea 4 zile libere cu ocazia sărbătoririi Micii Uniri. În şedinţa săptămânală, Guvernul a declarat zi liberă şi în 23 ianuarie, făcând legătura între weekend-ul 21-22 ianuarie şi 24 ianuarie, Ziua Unirii Principatelor Române.

Potrivit hotărârii adoptate miercuri de Guvern, ziua de 23 ianuarie va fi recuperată, în regim de program normal, sâmbătă, 28 ianuarie 2017, sau prin prelungirea corespunzătoare a timpului de lucru până pe 31 ianuarie 2017.

Facilitatea nu se acordă locurilor de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producţie sau specificului activităţii.

Articolul continuă după reclamă

De asemenea, pentru funcţionarea justiţiei ca serviciu public, dispoziţiile hotărârii nu se aplică magistraţilor şi altor categorii din cadrul instanţelor judecătoreşti implicate în soluţionarea proceselor cu termen în data de 23 ianuarie şi nici participanţilor în aceste procese, informează News.ro.

În ceea ce priveşte activitatea derulată prin Trezoreria statului, s-au stabilit datele în care unităţile trezoreriei statului înregistrează în contabilitate operaţiunile de încasări aferente zilelor de 20 ianuarie şi respectiv 23 ianuarie 2017, datele la care vor fi întocmite retururile la încasare, precum şi categoriile de operaţiuni de plăţi prin virament care vor fi efectuate în ziua de 23 ianuarie 2017 de către Ministerul Finanţelor Publice.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Este OFICIAL! 23 ianuarie, zi declarată liberă de către Guvern