Antena Meniu Search
x

Curs valutar

25 mai 1977: A avut loc premiera "Star Wars"! Lucruri interesante despre serie

Astăzi, se împlinesc 37 de ani de la difuzarea, în premieră, a filmului care avea să devină un fenomen de cultură populară, răspândit în lumea întreagă

de Redactia Observator

la 25.05.2014 , 11:28

Astăzi, se împlinesc 37 de ani de la difuzarea, în premieră, a filmului care avea să devină un fenomen de cultură populară, răspândit în lumea întreagă

Primul trailer al filmului a fost prezentat în cinematografe cu şase luni înainte de premieră şi a folosit expresii cheie de genul "povestea unui băiat, a unei fete şi a Universului" său "un miliard de ani în creaţie", prin care producătorii au sperat să atragă atenţia publicului asupra filmului în care ei aveau puţină încredere.

În vreme ce bugetul primului film a fost de 11 milioane de dolari, iar încasările au totalizat 215 milioane în America şi 337 milioane în restul lumii, ultimul film "Războiul stelelor", "Răzbunarea Sith", a costat 113 milioane de dolari.

Articolul continuă după reclamă

Numele iniţial al filmului a fost "The Star Wars", însă creatorii au renunţat destul de repede la articolul "The".

Cunoscutul text de la fiecărui episod - "Este o perioadă de război civil. Nave spaţiale rebele, care atacă dintr-o bază ascunsă, au câştigat prima victorie împotriva Imperiului Galactic" - este scris de Brian De Palmă, regizorul filmului "Scarface".

Harrison Ford a fost din start prima alegere a lui George Lucas pentru rolul Han Solo. 

Lansarea primului film "Războiul Stelelor" ar fi trebuit să aibă loc în iarna anului 1976. Din cauza întârzierilor cu filmările, lansarea a fost amânată.

Personajul Chewbacca a fost inspirat de câinele lui Lucas, pe nume Indiana.

Regizorul a spus la un moment dat ca nava spaţială Millennium Falcon are forma unui hamburger.

Jucăriile şi figurinele Star Wars nu au fost gata înainte de Crăciun, în 1977, aşa că Lucas şi compania Kenner Toys au venit cu ideea de a vinde cutii goale pe baza cărora cumpărătorii ar fi primit păpuşile, după ce acestea ar fi fost produse.

Actorul Mark Hamill , care a interpretat rolul lui Luke Skywalker, a suferit un accident de maşină la puţin timp după primele filmări. Faţa i-a fost afectată astfel că unele scene nu au putut fi refăcute.

Una dintre cele mai cunoscute gafe din film este cea în care trupele intră într-o cameră iar unul dintre soldaţi se loveşte cu capul de tocul uşii.

David Prowse, actorul care interpretează rolul lui Darth Vader, a avut probleme la filmările scenelor cu săbiile laser pentru că rupea mereu beţele folosite în platou în loc de arme.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » 25 mai 1977: A avut loc premiera "Star Wars"! Lucruri interesante despre serie