Antena Meniu Search
x

28 aprilie 1945: Benito Mussolini este executat! Lucruri inedite despre dictator

A fost unul dintre cei mai importanţi conducători din întreaga lume şi a făcut din Italia un stat fascist! Deşi a stat la conducerea peninsulei timp de 21 de ani, finalul sau a fost unul tragic

 În urmă cu 69 de ani, acesta a fost executat, episodul fiind unul celebru! În primăvara lui 1945, când era clar că Axa pierduse războiul, după înfrângerea totală a armatelor germane din nordul Italiei,

Benito Mussolini, împreună cu amanta sa, Clara Petacci, încearcă să fugă spre Elveția. Cei doi se ascund într-o vilă, pe malul lacului Como, vilă ce fusese pregătită de mult ca refugiu în caz de dezastru. Partizanii italieni comuniști îi capturează la Dongo și fără judecată, „pentru crime împotriva poporului italian”, îi execută prin împușcare.

Cadavrele lor sunt duse la Milano și atârnate cu capul în jos, agățate de călcâie de o bară de acoperiș, împreună cu cadavrele altor câtorva demnitari fasciști, în fața unei benzinării mări a companiei Esso din Piazzale Loreto.  La spectacol au asistat mii de italieni și numeroși militari ai armatei americane. Înainte de a fi atârnate, cadavrele au fost lăsate o vreme pe jos, în piațeta Loreto, înconjurate de mulțime. Unii loveau cadavrele cu picioarele, iar craniul lui Mussolini a fost strivit .

Iată câteva lucruri inedite despre fostul dictator:

Crescut într-o familie simplă, tatăl lui era fierar şi mama învăţătoare. Benito şi-a  construit viziunea politică datorită tatălui său care era un socialist convins. 

Acesta a ajuns să fie conducătorul Italiei datorită talentului său oratoric, cu care reuşea să convingă oamenii şi să ducă o foarte bună propagandă. Experienţa sa ca jurnalist, înainte de a deveni conducătorul Italiei, l-a ajutat foarte mult în ascensiunea către  comanda Italiei.

Pentru a evita serviciul militar, a evadat în Elveţia neavând un loc de muncă permanent. 

A creat un stat fascist utilizând propaganda și teroarea de stat. Folosindu-și carisma, controlul total al mediei și intimidarea rivalilor politici, a ruinat sistemul democratic de guvernare existent. 

În noiembrie 2004, a fost votat al 34-lea mare italian într-un sondaj de opinie TV.

În afara faptului că a fost fondatorul fascismului şi dictatorul Italiei, Benito Mussolini  a fost şi “starul” Italiei în perioada în care a condus-o.  Cultul personalităţii şi propagandă pe care a făcut-o l-a făcut să fie astfel. Curajos,  carismatic, un foarte bun vorbitor şi scriitor dedicat cauzei sale, a reuşit să implementeze fascismul în minţiile italienilor , unerori, doar prin discursurile pline de motivaţie şi entuziasm.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Aţi alocat un buget mai mare pentru Paşte în acest an faţă de 2023?

Observator » Evenimente » 28 aprilie 1945: Benito Mussolini este executat! Lucruri inedite despre dictator