Antena Meniu Search
x

9 octombrie - Ziua Holocaustului în România

Ziua Holocaustului în România este marcată, începând cu anul 2004, la 9 octombrie, fiind instituită printr-o hotărâre de guvern (HG nr. 672/5 mai 2004), la propunerea Comisiei internaționale pentru studierea Holocaustului în România, condusă de laureatul premiului Nobel pentru Pace, Elie Wiesel, și a Federației Comunităților Evreiești din România.

Ziua Holocaustului în România este marcată, începând cu anul 2004, la 9 octombrie, fiind instituită printr-o hotărâre de guvern (HG nr. 672/5 mai 2004), la propunerea Comisiei internaționale pentru studierea Holocaustului în România, condusă de laureatul premiului Nobel pentru Pace, Elie Wiesel, și a Federației Comunităților Evreiești din România.

La data de 9 octombrie 1941, a început deportarea forțată a populației evreiești din Basarabia și Bucovina, în Transnistria.

Cu prilejul Zilei Holocaustului în România, se menționează în HG, ''vor fi organizate acțiuni culturale, simpozioane, mese rotunde și alte acțiuni cu tematică specifică". Autoritățile administrației publice "vor acorda sprijin de specialitate pentru organizarea și desfășurarea manifestărilor ocazionate de acest eveniment".

În 2009, la 8 octombrie, a fost inaugurat Memorialul Holocaustului din România, un ansamblu sculptural realizat de artistul Peter Jacobi, în prezența președintelui Traian Băsescu, dar și a numeroși reprezentanți ai comunității evreiești.

Pe o suprafață de 2.894 mp din domeniul public al Capitalei, au fost ridicate cinci construcții: un Memorial, Steaua lui David, Via Dolorosa, Roata Țiganilor și Coloana. Inițiativa realizării monumentului a aparținut Ministerului Culturii și Cultelor, ca urmare a recomandărilor Comisiei internaționale pentru studierea Holocaustului în România și a consultărilor cu reprezentanți ai Federației Comunităților Evreiești din România, ai Comisiei Wiesel și ai supraviețuitorilor Holocaustului. Monumentul a costat 17 milioane lei, bani plătiți de Ministerul Culturii. La ceremonie, al cărei amfitrion a fost actrița Maia Morgenstern, au vorbit marele rabin Menachen Hacohen, primul rabin Shlomo Sorin Rosen, precum și președintele Traian Băsescu.

La sfârşitul lunii septembrie, Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a aprobat un proiect de hotărâre prin care imobilului de pe strada Lipscani nr. 18-20 va fi dat în administrare Institutului “Elie Wiesel” pentru realizarea Muzeului de Istorie a Evreilor din România.

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat că Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel” a fost desemnat de Guvern să coordoneze activitatea înfiinţării muzeului. Firea a precizat că muzee similare au fost organizate la Berlin, Varşovia şi Moscova.

“Susţin necesitatea realizării la Bucureşti a Muzeului Holocaustului şi Istoriei Evreilor, pentru că astfel vom demonstra lumii că românii nu-şi uită istoria, iar părţile sale întunecate trebuiesc reamintite mereu generaţiilor viitoare, pentru ca tragediile petrecute să nu se mai repete. Prin acest proiect vom pune la dispozitia Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România Elie Wiesel spaţiul din steada Lipscani nr. 18-20, sector 3”, a spus primarul Capitalei.

Edilul a menţionat că, în perioada martie 2016 - martie 2017, România deţine Preşedinţia Alianţei Internaţionale pentru Memoria Holocaustului (IHRA), printre obiectivele principale ale acestui mandat fiind dezvoltarea de proiecte educaţionale şi memoriale privind istoria evreilor din perioada celui de-al Doilea Război Mondial.”

“Holocaustul este o pagină neagră a istoriei mondiale, iar Bucureştiul va arăta, prin crearea acestui muzeu, că stă în puterea oamenilor de azi şi de mâine să meargă mai departe, dar să nu uite ce nu mai poate fi schimbat: suferinţele prin care au trecut copiii, femeile şi bărbatii evrei. Va fi un semnal de normalitate, de înţelegere a valorilor umane, de democraţie şi, nu în ultimul rând, de reparaţie”, a mai spus Firea.

Instituţia va avea mai multe funcţiuni specifice unui muzeu modern: expoziţii permanente, temporare, depozitarea de artefacte, organizarea de acţiuni educaţionale, culturale, activitate administrativă.

Guvernul a adoptat, în luna august, hotărârea prin care Institutul "Elie Wiesel" trece din subordinea Secretarului General al Guvernului în cea a prim-ministrului şi începe demersurile pentru înfiinţarea muzeului de istorie a evreilor din România.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Ce alegeți de 1 Mai, grătar la pădure sau grătar la terasă?

Observator » Evenimente » 9 octombrie - Ziua Holocaustului în România