Observator » Evenimente » A fugit de sub nasul poliţiştilor, chiar la ieşirea din Judecătoria Tecuci. Unde a fost prins bărbatul

Video A fugit de sub nasul poliţiştilor, chiar la ieşirea din Judecătoria Tecuci. Unde a fost prins bărbatul

Editor Alexia Bucur | Timp citire: 1 minut
Publicat la 17.10.2026, 08:20 | Modificat la 17.10.2026, 08:33

Poliţiştii din Tecuci au fost în alertă, după ce un bărbat cercetat pentru furt calificat a fugit chiar de sub nasul agenţilor, la ieşirea din Judecătorie. 

Bărbatul de 33 de ani care a fugit de sub supravegherea polițiștilor a fost prins pe o stradă din Tecuci și se află din nou în custodia autorităților.

Incidentul a avut loc ieri în timp ce polițiștii se pregăteau să urce inculpatul în autospeciala de transport, după încheierea procedurilor judiciare.

Imediat după ce bărbatul a fugit, polițiștii și jandarmii au pornit în căutarea lui. Au fost organizate filtre în oraș, pentru a împiedica ieșirea acestuia din localitate. În același timp, autoritățile au cerut ajutorul locatarilor și au îndemnat persoanele care aveau informații să sune la 112.

Articolul continuă după reclamă

Acum, bărbatul va fi cercetat penal atât pentru furt calificat, cât și pentru evadare. 

Alexia Bucur

Reporter de noapte la Observator Antena 1. ➜

Like